Luni,
14.07.2025
Partial Noros
Acum
28°C

„Voi sta zi și noapte la Cotroceni”. Mama care cere respectarea legii în școlile cu predare în limba maternă începe un nou protest

„Voi sta zi și noapte la Cotroceni”. Mama care cere respectarea legii în școlile cu predare în limba maternă începe un nou protest
Oana Corina Rogojanu în drum spre București și Palatul Cotroceni - Colaj Turnul Sfatului

Oana Corina Rogojanu, mama elevei din Sibiu care a stat timp de șapte zile în greva foamei în fața Ministerului Educației, va începe un alt protest. Femeia a plecat spre Palatul Cotroceni și spune că va sta zi și noapte în fața instituției pentru a cere aplicarea Legii Educației în cazul elevilor din școlile declarate cu predare în limba germană. Demersul ei vine în urma unor nereguli sistemice semnalate, dar, spune ea, ignorate de autorități.

În aceste momente, Oana Corina Rogojanu se află în drum spre București pentru a începe un nou protest.

„Sunt în drum spre București și voi dormi lângă gardul de la Cotroceni până mă primește Președintele. Voi sta acolo zi și noapte. Și după ce mă primește și îi explic, nu voi pleca până nu se va rezolva problema. După cum știți, am stat șapte zile în greva foamei în fața Ministerului Educației, iar de la ministrul Daniel David nu am primit decât promisiuni. Pentru el, fiica mea poate fi neimportantă, dar eu sunt mamă, iar fiica mea contează foarte mult”, a spus pentru Turnul Sfatului, Oana Corina Rogojanu.

Femeia reclamă obligativitatea susținerii probei E.b. (limba maternă germană) la Bacalaureat de către elevii care nu au studiat toate materiile în limba maternă, așa cum prevede Legea educației nr. 198/2023, art. 60 alin. (1).

Palatul Cotroceni, intrare - Sursa foto: presidency.ro

„În cadrul învățământului preuniversitar cu predare în limbile minorităților naționale, toate disciplinele se studiază în limba maternă, cu excepția disciplinei Limba și literatura română”, se arată în lege.

În realitate, însă, potrivit datelor făcute publice de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, la colegii precum „Samuel von Brukenthal”, doar 56% dintre discipline sunt predate în germană.

Chiar și Ministerul Educației a recunoscut public, într-un comunicat din 16 iunie, că „resursa umană disponibilă nu a permis însă asigurarea în totalitate a predării în limba maternă germană.”

Cu toate acestea, mama din Sibiu spune că elevii au fost obligați să susțină proba E.b., „care este suplimentară față de celelalte probe, influențează media finală și, deci, admiterea la facultate și nu ar trebui să fie impusă acolo unde predarea nu a fost integrală în limba maternă.

Reacția Ministerului: o serie de justificări și promisiuni vagi

Ministerul și-a justificat, printr-un comunicat de presă, organizarea probei prin faptul că limba și literatura germană a fost predată integral. Dar, atrage atenția Oana Corina Rogojanu, „Legea nu cere predarea unei singure discipline în germană, ci a tuturor disciplinelor. Este o falsificare a sensului legii. Este nedrept și ilegal să pui copiii să susțină o probă care nu ar fi trebuit să existe în cazul lor.”

Mai mult, Ministerul anunță că problema se va rezolva începând cu anul viitor, eventual prin modificarea legii.

„Vor schimba paragraful din lege ca să legalizeze ce au făcut ilegal anul acesta. E de nedescris. Copiii nu vor doar să treacă un examen, contează și mediile, contează viitorul lor”, a declarat mama.

Aceasta mai susține că metodologia actuală, invocată adesea ca argument, nu permite abaterea de la lege, ba dimpotrivă. „Articolul 40 spune clar: examenele se organizează conform legii. Iar articolul 45 precizează că proba E.b. se aplică doar unde este cazul, adică acolo unde există predare în limba maternă, așa cum cere legea.”

A lansat o petiție și cere demisii

Pe fond, problema este una de administrare defectuoasă și disimulare birocratică, afirmă protestatara. „Este o rețea de școli diluate, fără consistență, doar o prefacere că avem învățământ în limba maternă. Cum e posibil să forțezi în diplomă o probă ilegală, doar pentru a păstra un statut școlar care nu mai corespunde realității?”

Colegiul Brukenthal Sibiu

Oana Corina Rogojanu a publicat și o petiție prin care cere ca nota de la proba E.b. să nu fie inclusă în diploma de Bacalaureat și foaia matricolă, acolo unde nu s-a respectat predarea integrală în limba maternă. Petiția poate fi consultată sau semnată AICI.  

De asemenea, cere aplicarea legii în vigoare, nu adaptarea acesteia ulterior, și respectarea drepturilor educaționale ale elevilor.
„Legea nu e opțională. Această generație contează. Fiecare copil contează”, subliniază textul petiției.

Diplomele de Bacalaureat urmează să fie emise după 30 iunie 2025. Până atunci, sibianca cere să se ia o decizie administrativă corectă și legală, în conformitate cu legea.

În caz contrar, cere „demisia Ministrului Educației și a responsabililor din minister, inspectorate și școli, care au tolerat sau mascat această nerespectare a legii. Președintele este garantul Constituției și al respectării legii. Trebuie neapărat să intervină”, spune, cu fermitate, Oana Corina Rogojanu.

Aceasta declară că nu va părăsi spațiul din fața Palatului Cotroceni până când sesizările ei nu vor fi rezolvate.

Oana Corina Rogojanu în timpul protestului de la Ministerul Educației

Protestul Oanei Corina Rogojanu a început în 29 aprilie atunci când a intrat în greva foamei. După șapte zile în care a stat nemâncată în fața Ministerului Educației, greva femeii a încetat în condițiile în care ministrul Daniel David i-a înmânat personal o scrisoare oficială prin care își asumă trimiterea Corpului de control la Colegiul Național Samule von Brukenthall din Sibiu și lansarea unei analize urgente asupra modului în care funcționează școlile cu predare în limba minorităților. „Am înțeles mesajul dvs.! […] vom face cu regim de celeritate o analiză mai largă a sistemului, pentru a identifica și corecta (inclusiv prin sancțiuni, unde este cazul) astfel de situații potențiale,” a scris atunci ministrul. 

Pentru că nu s-au muat măsuri concrete sibianca a trimis o scrisoare deschisă către Președintele României. Până în prezent nu a primit un răspuns oficial.

Citește și: „Nu am de gând să renunț”. O mamă din Sibiu este de două zile în greva foamei în fața Ministerului Educației. Acuză încălcarea legii privind predarea în limba maternă și cere soluții pentru Bacalaureatul 2025

Citește și Sibianca aflată în greva foamei de trei zile în fața Ministerului Educației a avut nevoie de perfuzii

Citește și: A șaptea zi de grevă a foamei pentru mama din Sibiu, încă fără răspuns de la Ministerul Educației: „Eu am rămas în stradă”

Citește și: Mama din Sibiu care protestează la București a fost internată la spital

Citește și: Scrisoare către președintele Nicușor Dan de la sibianca Oana Rogojanu: ”Nu cer o favoare, ci respectarea legii”. Cere ca elevii care nu au beneficiat de predare în limba maternă să nu susțină proba la Bacalaureat

Citește și: Cifrele care îi dau dreptate Oanei Rogojanu, mama care a cerut profesori calificați pentru secțiile în limba germană: sunt în județ peste 5.700 de elevi în aceste școli. Doar 3,34% sunt vorbitori nativi de germană

Citește și: Ministrul Educației, Daniel David, trimite Corpul de control la Colegiul Național Samuel von Brukenthal, după protestul mamei din Sibiu

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

21 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

VOX

Acum 3 săptămâni

Bai frate eu nu inteleg...ce cauti cu copilul la un liceu cu predare in limba germana daca nu vrei sa sustina probe in limba germana? Da, anumite materii nu sunt predate in limba germana, dar altele sunt si se presupune ca in ani de liceu copilul tau a invatat germana sau stia deja dinainte....unde e problema? Sau din lipsa de altceva mai bun de facut trebuie neaparat sa te bagi in seama pentru atentie sporita? De ce naiba nu iti asumi ca ai vrut neaparat sa poti sa te lauzi ca ai copilul la un liceu bun si acum constati ca nu prea are cum sa se ridice la nivelul pe care ti l-ai dorit...asta este ...accepta ca ai gresit!!!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Copilot

Acum 3 săptămâni

Du-te fă acasă la copil.
Raspunde

Ger

Acum 3 săptămâni

ptr. Copilot Ai venit din SUD? Ìn Sibiu/Hermannstadt nu se vorbeste cu "fá"
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Nicolae

Acum 3 săptămâni

Am dorit să am și eu o părere, dar dl. VOX are perfectă dreptate, așa că, eu sunt de acord cu acel comentariu...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Pușcașu Marin

Acum 3 săptămâni

Femeie, dacă nu e în stare să de-a bac-ul la germană, mut-o, nu umbla lela la București
Raspunde

LifesTough

Acum 3 săptămâni

Doamna, doar de curiozitate intreb, in viitor daca nu o angajez pe fiica dumneavostra in urma unui interviu, o sa veniti sa stati in fata firmei mele? :)) Ne-am invatat sa avem carje ajutatoare pentru orice, cum nu ne iese ceva, facem tam-tam. In fine, noroc ca ati deschis ochii tuturor! Nu stiu cum sutele de elevi inaintea copilului dumneavostra au reusit sa termine liceu si sa promoveze bacul in aceste conditii. Si ca ultim aspect, doamna Rogojanu, sunteti de origine svaba sau din bavaria? :) Sa va acorde romanii astia drepturile meritate la educatia pentru etnici germani.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

O profesoara

Acum 3 săptămâni

Doamna Rogojanu si-a descoperit brusc spiritul civic si de protest dupa ce fiica domniei sale a luat un rezultat foarte slab la limba germana, la simularea pentru bacalaureat. Atunci brusc subit doamna si-a descoperit avantul civic si revolutionar, si a gasit solutia ca sa nu mai dea odrasla proba la limba materna (odrasla care este mediocra la limba germana din motive care nu tin de liceu, ci de propria performanta scolara). Au la limba germana profesori foarte buni, cu doctorat, se preda corect, si conform programei, alti elevi exceleaza, fiica doamnei Rogojanu are rezultate mediocre si asta nu se rezolva ca face scandal mamica la minister. Asta se rezolva urmarind situatia scolara a copilului din dotare timp de 4 ani, nu incepand circul cand iti dai seama abia in clasa a 12-a ca ai un copil mediocru la germana, si iti faci un calcul ca nu va intra la facultatea pe care o vizeaza din cauza notei probabil proaste pe care o va lua la bacalaureat la proba de germana. Dna Rogojanu este o persoana care pierde resursele tuturor in mod absolut inutil, nefiind in stare sa isi gestioneze viata personala. Un fel de tantrum de copil de 3 ani, dar facut de un adult. Cine ii da atentie si timp, fara sa verifice realitatea din teren, greseste.
Raspunde

Kira

Acum 3 săptămâni

Esti tu profesoara, asa cum sunt eu imparateasa Chinei! Jenant doamna, foarte jenant!
Raspunde

Radu Avram

Acum 3 săptămâni

"Art. 60 (7) În învăţământul preuniversitar, probele de admitere şi probele examenelor de absolvire pot fi susţinute în limba în care au fost studiate disciplinele respective, în condiţiile legii". Bacalaureatul la disciplinele predate in limba romana se sustin in limba romana. Chiar si acelea predate in limba germana (cu exceptia limbii materne) pot fi sustinute la cerere in limba romana. Doamna, ca sa se bage in seama (si nu inteleg de ce mass-media ii face jocul), se duce acum la Presedintie. Cere totodata "demisia Ministrului Educației și a responsabililor din minister, inspectorate și școli". Cand va cere si demisia presedintelui si a premierului care va fi desemnat etc. etc. Sunt convins ca maine se va inscrie in AUR (a mai fost o invatatoare grevista a foamei ristiana Anghel care a candidat la alegerile parlamentare din 2012 pe listele USL, din partea Partidului Conservator, care făcea parte din alianța cu PSD la acea vreme. A fost aleasă senator în județul Dolj. Candidatura ei a fost susținută de Dan Voiculescu, fondatorul PC, care a subliniat „forța morală și responsabilitatea civică”). Probabil ca asta urmareste si d-na Rogojanu ca, oricum, Bac-ul s-a incheiat
Raspunde

Sibian

Acum 3 săptămâni

Sunt multe spitale in Romania care nu au diversi specialisti: neuro-chirurgi, chirurgi cardiovasculari, gastroenterologi. Ce facem, desfiintam spitalul? Sunt scoli, mai ales in mediul rural, care nu au, de exemplu, profesor de fizica iar orele le suplineste cel de matematica sau un inginer. Ce facem, desfiintam scoala respectiva? Din cauza unor parinti scandalagii si circari ca d-na respectiva, posturile din invatamant nu sunt foarte cautate
Raspunde

Barosanu

Acum 3 săptămâni

E fascinant cum indivizi cu un intelect atât de precar încât nu-s în stare să scrie corect un biet cuvânt de trei litere („să dea”, nu „să de-a”, @Pușcașu Marin) sau să emită o idee, oricât de limitată, dincolo de clasicul îndemn neanderthalian „du-te fă acasă la copil.”, au obrăznicia de a-și da cu părerea în chestiuni ce țin de educație, drepturile omului sau respectarea legii. Da, poate protestul părea extrem, dar doamna are dreptate iar instituțiile statului (recte birocrații incompetentului ministru Ubebescu) trebuie să corecteze urgent deficiența pe care tot ei au provocat-o.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@Barosanu

Acum 3 săptămâni

Tu mai lipseai sa iti dai cu parerea ca sa fie complet circul ciudatilor..."amice" tu habar nu ai ce vorbesti la fel ca si mamica aceasta enervanta prin pretentiile ei stupide si nu e nimeni vinovat ca progenitura ei este *** la invatamant! Apropo...ai un nume***!!! (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

HBomb

Acum 3 săptămâni

Ai dreptate în privința ortografiei, dar în problema de fond ... Liceul cu predare în limba germană reprezintă o șansă pentru mulți copii, care iau note bune și la limba germană și medii bune la bac. Iar unii își dau și examenele pentru atestatul DSD, de cunoaștere a limbii germane, care le este util mai încolo la studii sau în viața profesională. Doamna grevistă nu poate să spună că a descoperit doar acum, la finalul studiilor, că fiica ei nu le are cu limba germană, că poate nu și-a dat silința și nu se ridică la nivelul celorlalți elevi. În anii trecuți mama i-a verificat notele fetei? Putea să mute fata la alt liceu, avea și alte soluții.
Raspunde

Barosanu

Acum 3 săptămâni

@HBomb: nu are legătură cu notele și cu nivelul de limbă germană. E vorba de principiu și de respectarea legii. Dacă statul nu asigură predarea integrală în limba maternă, nici nu le poate cere elevilor să dea examen ca și cum ar fi asigurat-o. Vorbim de bacalaureat, care e un examen obligatoriu, nu de DSD, care e un atestat opțional. Sigur, poți muta copilul la altă școală, poți să-i angajezi meditatori, poți să dai șpagă, poți să te resemnezi... Sau poți să ceri statului să respecte legea pe care tot el a dat-o. Un concept tot mai exotic, se pare, printre concetățenii noștri.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 3 săptămâni

Nu faceti nimic in solitar cata vreme bandele penale PNL-PSD fura, ucid si distrug in haita.
Raspunde

Adi

Acum 3 săptămâni

Nota la limba materna i-ar scadea media generala de la bac si ar afecta pe fiica d-nei la admiterea in facultate. Dar la elevii constiinciosi care, spre deosebire de fiica d-nei, au invatat si obtin nota mare la lb. germana ceea ce le ridica media generala nu se gandeste d-na? Acesti elevi n-ar fi de acord sa le fie afectata media generala prin neluarea in calcul a mediei la lb. germana pentru care au invatat in acesti ultimii 4 ani.
Raspunde

Radu

Acum 3 săptămâni

Bai, comentaci samavolnici. Toata ziua urlati ca descreieratii ca , de 30 de ani, statul isi bate joc de educatie, iar acum, cand o femeie le-a pus politicienilor legea in fata, in loc sa o aparati ati sarit pe ea ca hâraii. Societate de imbecili, asta sunteti!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@Radu

Acum 3 săptămâni

Intrebare pt creierasul tau obosit si minuscul...de ce a dat femeia copilul la scoala in limba germana daca copilul e varza la germana? De ce nu a dat copilul la limba romana la scoala? Iti spun eu...pt ca "doamna" respectiva e o SNOABA de zile mari si in snobismul ei tembel, a vrut sa se laude cu progenitura ca e la limba germana. Ce sa vezi, surpriza...progenitura e cam prostuta la germana si nu face fata asa ca mamica snoaba ca sa isi salveze egoul, apeleaza la scandal pentru ca doar atat o duce capul!!! Asa ca mars si documenteaza-te inainte sa vorbesti panseluta!!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

HBomb

Acum 3 săptămâni

Tu mai întâi ar trebui să înțelegi ce scrie în legea aia de care vorbești, vezi mai sus, că a pus cineva articolele din lege. Dar mă tem că ești din ăia care vorbesc ce nu pricep.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cib

Acum 3 săptămâni

Lipsesc țigle de pe casa... Femeie plictisită.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ion

Acum 3 săptămâni

Doamna are dreptate in sensul in care nu toate materiile sunt predate în limba germană. Asta se întâmplă de mult timp, fiindcă nu mai sunt profesori nativi germani sau cel puțin buni cunoscători de germană. Adică, ca părinte îți asumi lucrul acesta sau îți muti copilul la secția română (eventual la intensiv germană). La școala N.Iorga la secția germană predau în germană câțiva profesori români de diferite specialități ( slab pregătiți). Ca părinte aș fi mai mulțumit cu un profesor bun la fizică, chimie, biologie, chiar daca predă in română. In final nu pot să o susțin pe doamna, știind situația obiectivă din învățământul german din Ro. De ce copila dv.a ajuns in clasa a 12a cunoscând situația reală
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus