Specialiștii Centrului Meteorologic Transilvania Sud Sibiu au transmis astăzi o atenționare meteo de tip cod galben de ploi și vijelii.
Atenționarea este valabilă pentru sudul județului Sibiu și se referă la perioada 03 mai, ora 09:00 - 04 mai, ora 21:00.
”În intervalul menţionat, în zona montană şi submontană a Carpaţilor Meridionali şi Orientali pe arii extinse vor fi ploi, temporar mai intense, astfel că se vor cumula local cantităţi de apă de peste 20...30 l/mp şi izolat peste 40 l/mp. La altitudini mai mari de 1700 m, în special în Carpaţii Meridionali, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare. În zonele atenţionate, temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h, iar la munte rafalele vor depăşi 70 km/h”, au transmis meteorologii.Reprezentanții ISU Sibiu au transmis și ei un comunicat de presă prin care anunță că echipaje de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Cpt. Dumitru Croitoru' al Județului Sibiu sunt pregătite să intervină în sprijinul cetățenilor și autorităților publice locale.
”Pentru diminuarea consecințelor acestor fenomene meteo periculoase, recomandăm populației să întreprindă măsurile necesare, cunoscând faptul că în aceste situații există riscul prăbușirii de arbori sau panouri publicitare, ori desprinderi de elemente ale acoperișurilor imobilelor. Totodată, solicităm cetățenilor să parcheze autoturismele în zone ferite, astfel încât să fie limitate posibilele pagube”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.În cazul unei situații de urgență apelați numărul unic de urgențe 112.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: cod galben , Carpaţilor Meridionali , Județului Sibiu , Carpaţii Meridionali , ISU Sibiu , Asesoft Ploiești , Specialiștii Centrului Meteoro , mmeteo , vijelii , Valentino Fioravanti , Căpitan Dumitru Croitoru , Cosmin Furtună
Vizualizari: 1575
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
M
Acum 11 ore
Gil
Acum 11 ore
Newman
Acum 11 ore
Flaver
Acum 12 ore
Maria