PNL intră în competiția electorală avându-i pe sibieni aproape, cu o echipă tânără, puternică și cu proiecte de dezvoltare a comunităților.
Comunităţile locale au nevoie de proiecte concrete pentru a se putea dezvolta. Iar pentru ca proiectele să devină realitate, e nevoie de implicare și responsabilitate. De competență și transparență.
Însă PSD, sub conducerea unui condamnat definitiv, a ales să intre în competiție cu o campanie de denigrare, o campanie murdară pe care o face și în alte județe.
La Sibiu, PNL a fost hărțuit, inclusiv în ziua sfântă a sărbătorii de Paște. PSD, în frunte cu condamnatul definitiv, a încercat să pună presiune pe instanțe pentru a le dovedi șefilor de la București (alți condamnați) că are activitate.
PNL a fost târât în tribunale, intimidat și amânat la validarea candidaturilor exact de partidul în fruntea căruia este un condamnat definitiv.
Condamnarea președintelui PSD Sibiu nu e un zvon, nu e o presupunere, nu e un atac politic. Este o realitate tristă confirmată de o decizie definitivă a justiției din România. Aceeași justiție care a apreciat în mod definitiv și irevocabil că PNL poate intra în competiția electorală de la locale cu un număr impresionant de susținători.
Preocuparea PNL este ca această competiție să fie despre proiecte și programe, despre soluții pentru comunitățile locale.
Preocuparea PSD este să recurgă la tertipuri avocățești marca Adrian Năstase doar pentru a bloca dreptul sibienilor de a-și vota aleșii.
Sperăm că presiunile abuzive exercitate de PSD nu se vor repeta și că acest partid va renunța la campania murdară declanșată împotriva PNL și împotriva președintelui României, Klaus Iohannis.
Partidul Național Liberal Sibiu dorește ca această campanie să fie una civilizată, în spirit european, astfel încât sibienii să poată să își formeze o părere avizată despre soluțiile care le pot face viața mai bună în localităție în care trăiesc.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 8648
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Hermannstadt
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
Trotineta
Acum 1 oră
Gheorghe Ion
Acum 1 oră
Sibian