Piatra de temelie a noii biserici pe care Arhiepiscopia Sibiului o construieşte în cartierul Hipodrom a fost pusă în urmă cu mai bine de două luni. Pe strada Plugarilor, la slujba de sfinţire, a participat atunci chiar ÎPS Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului. De atunci, muncitorii au curăţat terenul şi au început să sape fundaţia. Deşi s-au apucat de construcţie, autorităţile bisericeşti nu au obţinut nici acum autorizaţia de construcţie din partea Primăriei Sibiu.
Terenul pe care se va construi biserica a fost donat de către Unitatea Militară de pe strada Plugarilor. Locatarii nu au fost întrebaţi nici despre oportunitatea construcţiei unui lăcaş de cult în zonă şi nici dacă îşi doresc acest lucru, mai ales că cele mai apropiate blocuri se află la mai puţin de 100 de metri. Mulţi au aflat că aici se va construi o biserică în 13 martie, când au auzit din apartamente că aici se ţine o slujbă. „Frumos era să ne întrebe şi pe noi cineva dacă suntem de acord să ne bată clopotul la geam tot timpul şi difuzoarele să meargă la maxim, zi de zi. Mai ales pe cei cu copii mici. Dar nu, noi trebuie doar să plătim contribuţii la biserică şi să nu avem nicio opinie. În loc să facă acolo o grădiniţă, că stau amărâţii de copii câte 30-35 într-o grupă, ei mai fac o biserică”, spune Attila Kovacs, unul dintre locatari.
Biserica face de capul ei
Reprezentanţii proprietarilor de apartamente din zonă au făcut sesizări la Primărie, iar autorităţile locale le-au transmis că în zonă nu figurează, în acte, nicio biserică. “Până la jumătatea lunii aprilie, Primăria Siibu nu a emis nicio autorizaţie de construcţie pentru un lăcaş de cult pe strada Plugarilor”, a confirmat Biroul de Presă al Primăriei Sibiu, pentru Turnul Sfatului.
Reprezentaţii Arhiepiscopiei Sibiului nu au comentat această situaţie. Turnul Sfatului a primit vineri un răspuns din partea instituţiei: “Din păcate nu vă putem oferi astăzi nimic, pentru că ÎPS Laurenţiu şi o bună parte din colaboratori suntem la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, fiind sărbătoare”.
“Mă duc la puşcărie şi tot fac biserica”
Preotul paroh din zona Hipodrom este, însă, foarte hotărât să ridice lăcaşul de cult. “Mă duc şi în puşcărie, mă duc oriunde, dar veţi vedea că biserica Sf. Mina se va ridica şi va fi cea mai frumoasă biserică din Sibiu. Biserica aia va fi pentru oameni săraci, pentru oameni din spitale, nu pentru preoţi. Parohia are statut de asociaţie şi toate donaţiile vor fi contabilizate pe asistenţă socială. Deja am cheltuit anul acesta 1.000 de lei din donaţii pentru săraci, iar acum mai dăm 2.000 de lei unei fete din parohia noastră, îi cumpărăm un aparat de oxigen, pentru că nu poate trăi fără el”, a declarat, pentru Turnul Sfatului, preotul paroh Nicolae Neagu.
Acesta recunoaşte că biserica nu are avizele necesare din partea Primăriei şi spune că muncitorii care lucrează acum vor construi doar o baracă. În care, însă, se va sluji. “Nu este autorizaţie pentru că nici nu este biserică, nu este construcţie. Nu s-a început nimic, s-a pus doar piatra de temelie. Nu cred că începem anul ăsta, ce facem acum este doar o biserică din lemn, o baracă, nu necesită autorizaţie”, mai spune preotul Nicolae Neagu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Laurențiu Streza , hipodrom , Biserica Ortodoxă , Turnul Sfatului , Nicolae Neagu , Arhiepiscopia Sibiului , Primăriei Sibiu , Unitatea Militară , Mănăstirea Sâmbăta , Pentru Sibiu , autorizatie de constructie , Attila Kovacs , Primăria Siibu , Reprezentaţii Arhiepiscopiei S
Vizualizari: 5680
Ultimele comentarii
Acum 56 minute
Pastor marginas
Acum 58 minute
Ghita
Acum 58 minute
Sibianul
Acum 59 minute
Alta Persoana
Acum 1 oră
Văsălie Noroi