Pentru că văd că a început o competiție în care oamenii politici și tehnocrați se laudă cu soluții care nu le aparțin, pentru că agenda publică este acoperită mult de subiecte care nu conduc la bunăstarea românilor, pentru că e greu, ca om politic, să menții ștacheta sus cu subiecte care NU țin de clasicii trei S din comunicare, mă încăpățânez, din nou, să prezint 5 proiecte concrete pe care le-am propus și le-am urmărit pe educație și pe care românii le vor resimți în viitorul apropiat:
1) Dezvoltarea învățământului profesional și corelarea lui cu cerințele pieței muncii;
2) Generalizarea programului „Școală după Școală”, în special în zonele defavorizate;
3) Diversificarea alimentației în școală, cu efect direct în zonele sărace pe reducerea abandonului școlar;
4) Sprijin pentru copiii din familii sărace pentru a merge la grădiniță;
5) Decontarea transportului profesorilor și elevilor navetiști.
Sunt proiecte pe care le urmărim de ani de zile, pentru care am discutat cu toate instituțiile posibile.
Sunt rezultatul unei munci susținute, pas cu pas, în avantajul direct al românilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1933


Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Alzara 1918
Acum 10 ore
Alzara 1818
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
MergeTreaba
Acum 10 ore
Ana Alexe