Acesta este mesajul pe care o parte a clasei politice îl adresează azi societăţii româneşti. Tăriceanu nu poate dormi din cauza CSM, Dragnea se simte umilit pentru cei doi ani suspendaţi, Băsescu propune arestarea procurorilor şi judecătorilor care iau măsuri infirmate de instanţe. Aflăm de ultim moment de la Zgonea că pe rolul Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor sunt 20 de iniţiative legislative vizând anularea sau modificarea unor texte ale codului penal incriminând infracţiuni, între care probabil la loc de frunte abuzul în serviciu, atât de blamat în ultima vreme. Cu alte cuvinte, dacă nu merge cu coruperea magistraţilor, să dăm de pământ cu legea.
Am scris mai multe comentarii pe această temă nu pentru a mă afla în treabă, ci pentru că de fiecare dată am socotit necesar să semnalez gravele derapaje de la sarcina implementării reformei prin atacuri virulente la adresa justiţiei, instituţie de bază a eşafodajului democratic. Nu credeam că vom realiza cumplita „performanţă” ca după atâţia ani, după atâtea semnalări şi dezbateri în opinia publică inclusiv cu aportul presei pe ideea de legalitate şi justiţie, să asistăm acum, din nou, la o campanie comparabilă cu cea din vara lui 2012. Totuşi, lucrul este explicabil. Pe când credeam odată că sunt şi politicieni devotaţi legii şi justiţiei şi-i contraziceam pe denigratori cum că toţi sunt o apă şi-un pământ, iată, îndată ce sunt direct sau indirect vizaţi, abandonează orice principialitate.
Exemplul cel mai dezamăgitor ni-l dă de data aceasta Băsescu. Nu de alta dar ani la rând, în cele mai grele momente, de pe poziţia de preşedinte, a fost un real şi vajnic apărător al justiţiei şi statului de drept, pentru ca acum când este direct implicat, să propună nici mai mult nici mai puţin decât arestarea magistraţilor pentru greşeli comise în exerciţiul funcţiunii. Nicăieri în lume nu s-a auzit de aşa ceva. Justiţia nu e matematică. Procurorul sau judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază nişte probe. Aprecierea este inerent subiectivă, deci se poate greşi. La judecată se pot administra probe noi în apărare care pot articula o altă convingere. Despre sancţiuni în acest domeniu nu se poate vorbi decât fie când e vorba de crasă incompetenţă, care se poate lăsa cu măsuri administrative, fie când se „greşeşte” intenţionat, caz de reală gravitate care într-adevăr poate antrena măsuri penale.
Dacă la toate cele de mai sus adăugăm spionajul la adresa vieţii şi comportamentului Laurei Codruţa Kovesi - posibil să fie vizaţi şi alţii - avem dimensiunea alarmantă a înverşunării cu care se îndreaptă săgeţi împotriva justiţiei. Nu numai de către politicieni ci de întreaga reţea mafiotă. De toţi cei avizaţi. Şi sunt înspăimântător de mulţi. Printre ultimii ieşiţi la rampă, falsificatorii de dezinfectante. O adevărată crimă la adresa sănătăţii publice. De modul în care infractorii şi-au făcut de cap după „89”, ne putem aştepta la descoperiri şi dezvăluiri halucinante dacă justiţia îşi va face în continuare datoria, dar şi la reacţia lor furibundă. A fost (este) vorba despre o adevărată plagă într-atât de împământenită, care a infestat într-aşa măsură climatul socio-economic, încât fără măsuri ferme, drastice de contracarare, pot fi zădărnicite orice eforturi de construcţie democratică. Sarcină numai în rolul justiţiei propriu zise, ci şi a factorilor ajutători, CCR, CSM, DNA, DIICOT, ANI, ANAF.
Cum se ştie, se invocă imunităţile, parlamentare sau guvernamentale, cel mai adesea greşit înţelese, fie se recurge la obstrucţionări „parlamentare” fundamental inadmisibile la nivelul elementarelor principii de drept. Ba se face recurs tot atât de premeditat greşit la principiul separării puterilor, sugerându-se limitarea competenţelor procurorului când e vorba de parlamentari. Nu în ultimul rând se apelează la drepturile omului, care ar fi de-asupra şi peste drepturile, respectiv obligaţiile societăţii, menite tocmai a asigura exerciţiul drepturilor individuale.
Nimic din toate acestea nu trebuie să stea în calea adevărului şi dreptăţii. Justiţia ne spune că a sosit timpul ca în societate să se facă ordine, să se instituie un climat de disciplină, apel adresat spre înţelegere tuturor românilor. În acest an se poate răspunde de fiecare alegător cu da sau nu. Alegerea oamenilor de valoare, cinstiţi, nepătaţi, destoinici şi ataşaţi interesului public se constuie într-o condiţie a progresului spre normalitate, fundat pe ideea de justiţie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1514
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
O sibianca
Acum 2 ore
Eu
Acum 2 ore
Kokos
Acum 2 ore
LOL
Acum 3 ore
Hermannstadt