200 de grame, mai puţin decât un pachet de unt, au, împreună, cei trei pui de barză îngrijiţi acum la Cristian. Deşi oamenilor care îi îngrijesc le este teamă, deocamdată, să se bucure că i-au salvat, puii sunt nişte supravieţuitori. Iar povestea lor este una dintre acelea care merită puse pe facebook, ca să ne amintim că umanitatea n-a murit.
Săptămâna trecută, o barză adultă, rănită, a ajuns în curtea unei gospodine din Valea Stânii, judeţul Argeş. Marioa Ivan i-a dat de mâncare, a oblojit-o, iar seara o închidea în casă, ca să nu o prindă vulpile flămânde. În cuibul berzei rămăseseră însă câţiva pui. Femeia nu ştia câţi şi nici în ce stare sunt, dar a anunţat imediat un veterinar, de mila celor mici. Cuibul era, însă, în vârful unui stâlp de electricitate, aşa că cine să se caţere până acolo? Veterinarul şi-a luat inima în dinţi şi a sunat la firma de electricitate, asumându-şi riscul să fie luat peste picior. Dar n-a fost. Electricienii au venit de îndată, iar în cuib au găsit doi pui proaspăt eclozaţi şi alte două ouă. I-au coborât de pe stâlp. Femeia din Valea Stânii a luat ouăle şi le-a pus la clocit sub curca din ograda sa. Vetrinarul a anunţat Asociaţia Prietenii Berzelor din Sibiu, iar Miruna Gritu, şefa Asociaţiei, a fost de acord imediat să preia puii. “Băiatul de la firma de electricitate a plecat spre Sibiu, seara, să-mi aducă puii. M-am trezit cu el la uşă după miezul nopţii. Un gest extraordinar, a venit până aici cu puii, fără să-l oblige nimeni”, povesteşte Miruna Gritu.
Pe calorifer
Puii de barză care au ajuns la Sibiu sunt cei mai mici pe care asociația din Cristian i-a avut vreodată în grijă. Șefa asociației Prietenii Berzelor, Miruna Gritu, îi ține în casă, pe calorifer, într-o pătură foarte groasă. Când au ajuns, puii aveau puțin peste 130 de grame, împreună! În ultimele două zile au început să câștige câteva grame în greutate. La început refuzau să mănânce, dar acum acceptă meniul oferit de voluntarii de la Prietenii Berzelor - carne de pui, carne de pește, ficat. La Cristian a ajuns și unul dintre părinții celor doi pui, însă reprezentanții Asociației nu și-au putut da seama dacă este mama sau tatăl acestora. Au încercat să îi pună împreună, astfel încât puii să fie hrăniți direct de către barza adultă, dar aceasta a refuzat categoric contactul cu cei mici și i-a dat laoparte. Barza adultă şi-a revenit și poate fi eliberată în câteva zile din adăpostul de la Cristian.
Unde e puiul cu numărul 3?
Dacă aţi citit povestea până aici, probabil vă întrebaţi bine, bine, şi unde e puiul cu numărul 3? Ei bine, ieri, din ouăle clocite de curca Mariei Ivan au ieşit şi celelte două berze. Una nu a supravieţuit, însă celălalt pui a rămas în viaţă. Pentru că nu a fost alături de părinţi, care să îl ajută să spargă coaja oului, aşa cum se întâmplă în cuib, puiul s-a rănit când a eclozat. Şi acesta a ajuns, în cele din urmă, la Cristian, alături de fraţii lui.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Prietenii Berzelor , Miruna Gritu , Scoala Cristian , Cristian Preda , berze salvate , Mariei Ivan , Marioa Ivan , Valea Stânii , Asociația Prietenii Berzelor
Vizualizari: 4238
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Mihai
Acum 15 ore
Aaa
Acum 16 ore
Till Eulenspiegel
Acum 16 ore
Titus
Acum 16 ore
Sibian