Faptul că alegerile locale s-au încheiat poate reașeza discuțiile într-o zonă calmă, în care acuzațiile de speculație cu iz electoral să nu își mai aibă rostul. Iar discuțiile despre acel aqua-park din Pădurea Dumbrava trebuie provocate. Public, căci este vorba de o investiție pe care Primăria vrea să o realizeze din banii sibienilor. Intenția este una cât se poate de serioasă: în bugetul pe anul acesta, pentru proiectul respectivului aqua-park au fost alocați nu mai puțin de 40 de milioane de lei. Banii au cam fost ”aruncați” acolo doar pentru a fi alocați către ceva, deoarece este de domeniul evidenței faptul că acel proiect nu are cum să demareze anul acesta. Asta pentru că nu are un studiu de fezabilitate actualizat, dar – în primul rând – pentru că nu a fost suficient discutat cu sibienii.
Spre reamintire, ideea unui aqua-park de zeci de milioane de euro a apărut înainte de criza care a izbucnit în 2009, adică în anii în care sibienii (la fel ca toți românii) credeau că banii vor curge înspre țara noastră la nesfârșit, iar ideea unui Cibin cu lapte și miere ar putea deveni realitate.
Euforia a trecut, dar ideea aqua-park-ului din bani publici, nu. Personal, nu mi se pare cea mai bună direcție de a investi banii Sibiului. Nu atâta timp cât orașul a încercat să își creeze imaginea de destinație culturală, dar nu are o sală de spectacole de dimensiuni generoase. Nu are o sală de concerte decentă și nici un spațiu expozițional (public). Asta ca să nu mai vorbim de infrastructura care are în continuare nevoie de investiții de zeci de milioane de euro.
În plus, nu știu cât de lucrativă ar fi ideea unui ștrand în Pădurea Dumbrava. Căci, din planurile anunțate până acum, ar fi vorba de vreo trei bazine în aer liber, pentru început. Care vor putea fi folosite, cel mai probabil, vreo trei luni pe an, în cele mai călduroase cazuri.
Dar subiectele de discuție pe tema acestui aqua-park sunt mult mai multe. Și trebuie aduse în fața sibienilor, care să aibă posibilitatea să își expună punctele de vedere. Acum, nu după ce încep investițiile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4488
Ultimele comentarii
Acum 17 minute
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Florin alexandru
Acum 3 ore
@bastiu