Nenumărate premiere absolute și premiere naționale vor fi prezentate anul acesta la FITS, dar va exista și o secțiune pentru teatru independent, ce va oferi șansa artiștilor tineri să se alăture numelor celebre ce vor fi prezente în festival. În cifre, ediția din acest an a festivalului înseamnă 110 spectacole pe străzile pietonale, 44 în Piața Mică, 20 în Piața Mare, 25 în biserici și 24 de spectacole pentru copii.
„Avem un festival care nu e doar de teatru, e un festival al artelor în care ne adresăm unei mari categorii de public cu spectacolele de stradă. O să avem o ediție de colecție, avem cel mai mare număr de spectacole de stradă din cele 23 de ediții. Orașul acesta s-a schimbat datorită spectacolelor din spațiile neconvenționale și, astfel, am reușit să transformăm spectactorul de care ne îngrijim”, spune directorul festivalului, Constantin Chiriac.
449 de evenimente cu 2.850 de artiști din 70 de țări vor avea loc în cele 66 de spații de joc la ediția din acest an a festivalului. În ceea ce privește prețul biletelor, cel mai scump bilet costă 40 de lei, iar cel mai ieftin 15 lei.
„Cred că este o formulă prin care noi încercăm să respectăm publicul, intelectualii, dar și tinerii care vor să aibă acces la asemenea spectacole. În clipa aceasta, 49 de spectacole sunt sold-out, iar la alte 60 spectacole se mai găsesc doar câteva bilete. Sunt convins că pe parcursul festivalului toate spectacolele vor fi sold-out, niciodată nu am fost într-o situație atât de bună, anul trecut am avut până pe 31 mai un număr de 5.800 de bilete vândute, iar anul acesta până la data respectivă am avut 13.800 de bilete. Anul trecut până pe 31 mai am avut bilete vândute în valoare de 100.000 lei, iar anul acesta am avut vânzări în valoare de 265.000 lei. Dacă vorbim de bugetul total alocat festivalului, acesta este de 9 milioane de euro, din care din partea Primăriei au venit aproape 5 milioane de lei”, mai spune Chiriac.
Aleea Celebrităților se mai îmbogățește cu șapte stele Aleea Celebrităţilor este concepută ca un loc permanent de celebrare, de recunoaştere a contribuţiilor aduse de diverse personalități de renume mondial, precum şi un tribut adus realizărilor în domeniul cultural şi artistic din Sibiu sau în legătură cu acesta. Anul acesta șapte personalități artistice vor primi câte o stea pe Aleea celebrităților. Alvis Hermanis - regizor, Christoph Marthaler – regizor, Evgeny Mironov – actor, Thomas Ostermeier – regizor, Luk Perceval – regizor, Victor Rebengiuc - actor și Tim Robbins - actor, scenarist și regizor
Strada cu cărți revine și în acest an SibiuBookFestival - Strada cu Cărţi este un eveniment cultural de promovare şi stimulare a lecturii în rândul publicului larg, ca alternativă de petrecere a timpului liber. Evenimentul prilejuieşte întâlnirea dintre edituri, scriitori, autori, publisheri cu pasionaţii şi consumatorii de conţinut. Beneficiul major este dat de interacţiunea dintre participanţi şi specificul cultural – educativ al evenimentului, de facilitarea accesului la carte şi lectură. Venind ca o completare la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, evenimentul face legătura între carte şi evenimentele culturale din timpul Festivalului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Constantin Chiriac , Piata Mare , Piața Mică , Festivalul Internațional , Aleea Celebrităţilor , Victor Rebengiuc , Alvis Hermanis , Christoph Marthaler , Rusiei Yevgeny Mironov , Tim Robbins , Luk Perceval , Thomas Ostermeier
Vizualizari: 2888
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Ron
Acum 10 ore
Mișu Mare
Acum 11 ore
Newman
Acum 11 ore
Emil
Acum 12 ore
Xxx