Marţi,
18.05.2021
Ploi Scurte
Acum
13°C

FOTO – Cel mai nou aqua park din România, deschis la nici o sută de km de Sibiu

FOTO – Cel mai nou aqua park din România, deschis la nici o sută de km de Sibiu

Arsenal Park din Orăștie a inaugurat marți un centru SPA și o sală de sport multifuncțională, în valoare de 12,5 milioane de lei. Cele două obiective completează o serie de investiții în complexul turistic, estimate la 20 de milioane de euro începând cu 2009, atunci când a fost deschis.

Arsenal Park a luat ființă pe un teren de 88 de hectare care aparținea unei foste fabrici de armament din Orăștie, cumpărată de frații Emil și Marius Cristescu în anul 2001, după mai multe încercări. Din dorința de a lansa pe piața turistică un produs unic în țară, un resort cu tematică militară, Arsenal Park a fost inaugurat în 2009 când au fost construite spațiile de cazare, iar ulterior au fost aduse 150 de exponate militare.

Centrul SPA și sala de sport multifuncțională fac parte dintr-un proiect mai complex: "Creșterea calității serviciilor turistice în cadrul Arsenal Park, prin crearea unei infrastructuri de agrement specifice". Proiectul, început în 2014, a fost realizat prin Regio - Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul Major de Intervenţie 5.2 “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice.”

Duma 35

Întregul proiect a vizat câteva obiective de infrastructură de agrement în cadrul Arsenal Park, și anume: aqua park - centru spa, sală de sport multifuncţională, loc de joacă pentru copii, traseu de căţărat în copaci, pistă de biciclete şi plimbare, amenajare turn pentru sporturi extreme, patinoar, skate park și centru de agrement călare. Din valoarea totală de  27,6 milioane de lei a proiectului, 12,07 milioane de lei au reprezentat asistenţa financiară nerambursabilă.

"În 2010 am depus documentația pentru proiectul de finanțare europeană, care a fost aprobată abia în 2013, iar lucrările au putut fi demarate abia în 2014. Din 2014 până acum au durat lucrările și putem declara finalizate toate obiectivele de divertisment", a declarat marți seară, într-o conferință de presă, Emil Cristescu.
El spune că în toată această perioadă, numărul de turiști a crescut constant, ajungând la 50.000 de vizitatori anul trecut. Pentru 2016 el estimeză că deschiderea aqua park-ului va aduce un plus important de vizitatori, astfel încăt numărul lor să depășească 100.000 la finalul anului.

Duma 28

Centrul SPA și sala multifuncțională, denumite împreună AquaPark Arsenal, include 3 zone distincte: SunWaves, Inner Bliss și Belvedere Lounge&Terasă. SunWaves este partea de exterior, care include 4 bazine (agrement, înot, de copii, respectiv pentru tobogane), 6 tobogane și un bar exterior. Inner Bliss reprezintă zona de interior, cu tobogane, 4 bazine (pentru copii, de relaxare cu râul leneș și cu porțiuni cu hidromasaj, cu apă rece, respectiv pentru tobogane), 3 saune și un bar. Priveliștea este elementul principal al zonei Belvedere Lounge&Terasă. Acest spațiu include 2 terase, un bar, un lounge și o cadă cu hidromasaj. Adâncimea bazinelor pentru copii este de 40 - 80 cm, iar a celorlaltor bazine de 1,2m. Temperatura apei este setată în permanență la 29-32 de grade Celsius.

Duma 51

Aqua Park Arsenal poate găzdui 1.000 de vizitatori vara și 300 în restul anului, iar jumătate dintre aceștia se estimează că vor fi persoane care locuiesc în zonă. Arsenal Park a stârnit și interesul turiștilor ruși, care vor începe să cumpere pachete în resort începând cu acest an.

Complexul de agrement Arsenal Park din Orăștie beneficiază din vara anului trecut de o rețea de piste de biciclete de 12 kilometri, un dispozitiv de tip PowerFan pentru salturi libere de la 30 de metri înălțime și o tiroliană cu lungimea de 570 de metri, în care s-au investit 3 milioane de euro. PowerFan Jumps este singura activitate de acest gen din țară, iar tiroliana este în acest moment cea mai lungă din România, fiind realizată dintr-un singur segment. În complexul Arsenal Park a fost deschis și un loc de joacă pentru copii, care beneficiază de echipamente pentru căţărare, echilibristică, explorare, tunele, tobogane, carusele, leagăne, și balansoare. Locul de joacă este prevăzut cu piese de mobilier urban pentru adulţii care supraveghează copiii și poate găzdui simultan peste 300 de copii. Duma 26

Investițiile s-au adăugat unor obiective finalizate anterior parc de aventură, cu şase trasee de diferite dificultăţi, pentru copii şi pentru adulţi, cu peste 70 de platforme şi dispozitive amplasate la o înălţime de până la 25 de metri, un patinoar sintetic, un skate park din beton, cu suprafaţa de 1.500 de metri pătraţi și un centru de agrement de călărie.

Astfel, Arsenal Park acoperă cereri venite din mai multe segmente: team building-uri în timpul săptămânii, turiștii care se cazează în weekend, plus vizitatorii care nu înnoptează în complex, dar vin să se distreze pe parcursul zilei.

Duma 20

Noile obiective realizate în cadrul proiectului plasează Arsenal Park în topul parcurilor de distracții din România.

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

Gabriela

Acum 4 ani

Oai! Normalitate? Felicitari! Incredibil efortul depus!
Raspunde

Sibian

Acum 4 ani

Sper ca cel din Sibiu sa fie mai frumos.
Raspunde

un cititor

Acum 4 ani

careeee ????
Raspunde

@Sibian

Acum 4 ani

Va fi precum cacofonia ta: de exceptie !
Raspunde

hmm

Acum 4 ani

o fi frumos acolo, dar si mai frumos ar fi sa nu mai promovam investitiile unor asa zisi oameni de afaceri (fratii cristescu) cu tenta penala...
Raspunde

BBK 4 u

Acum 4 ani

Strandul din Sibiu este cu mult peste celelalte din tara, comparabil poate cu cele din vest. Nu v-a mai plangeti atat, mai bine sa militam pentru un cinema multyplex unde s-a putem merge cu iubita!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus