Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
15°C

Sibiul cere primii bani europeni pe noul exercițiu financiar european

Sibiul cere primii bani europeni pe noul exercițiu financiar european

Autoritățile județene anunță faptul că au depus două proiecte pentru a obține fonduri europene pe noul exercițiu financiar european, aferent perioadei 2014 – 2020. Este vorba de reabilitarea a două drumuri județene, a căror reabilitare este estimată la 206 milioane de lei (cu tot cu TVA).

”Consiliul Judeţean Sibiu a depus zilele trecute la Agenţia de Dezvoltare Centru primele două proiecte pentru modernizarea drumurilor judeţene DJ 141 Mediaş-Bârghiş şi DJ 106 B Ocna-Ţapu, în vederea obţinerii de fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020”, se arată într-un comunicat emis de CJ Sibiu.

Lungime totală de 61 de km

Cea mai costisitoare reabilitare ar fi cea a DJ 106B, care leagă autostrada A1 de localitatea Țapu prin Ocna Sibiului, Loamneș și Soroștin. Drumul are o lungime de 35,1 km, iar pe parcursul acestuia trebuie modernizate și șapte poduri. Durata de execuție este estimată la minim trei ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar valoarea investițiilor necesare este estimată la 127,5 milioane de lei, inclusiv TVA. ”Conform studiului de fezabilitate întocmit de SC Zenit Proiect % Consult SRL, principala problemă a drumului ce urmează a fi reabilitat din fonduri europene nerambursabile este starea fizică actuală a drumului: tasări ale corpului de drum pe anumite tronsoane, deformații în profil longitudinal, cedări ale terasamentului, degradări provocate de prezența apei, marcări rutiere slab vizibile și insuficiente”, se arată într-un raport al CJ Sibiu. Proiectul de modernizare nu presupune modificări de traseu.

drum A1 ocna tapu

Drumul care leagă Mediașul de Bîrghiș are o lungime de 24,3 km, iar numărul de poduri care trebuie reconstruite pe traseu este de cinci. Studiul de fezabilitate pentru modernizarea acestui drum a fost realizat de Beta Cops SRL, firma care a realizat documentația și pentru modernizarea Sibiu – Agnita. Pentru modernizarea acestui drum, timpul necesar execuției este estimat la minim 30 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

medias barghis

„Modernizarea infrastructurii de drumuri a fost şi este o prioritate pentru Consiliul Judeţean Sibiu. Ne bucurăm că am depus aceste prime două proiecte în vederea accesării de fonduri europene. Sperăm că ele vor fi declarate eligibile şi judeţul Sibiu va avea alte două drumuri modernizate cu fonduri de la Uniunea Europeană”, Constantin Şovăială, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedine al Consiliului Judeţean.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

emi

Acum 7 ani

Tot mai acum si calitate jalnica
Raspunde

BYK

Acum 7 ani

OARE CAND SE VA PUTEA AJUNGE IN SIBIU CU BICICLETA ??????ESTE VITAL CA IN JURUL ORASULUI SA FIE PISTE DE BICICLETE , astfel cetatenii pot ajunge mai usor, ieftin si FARA RISCURI DE ACCIDENTARI. PROPUN CA PANA LA 10 KM IN JURUL SIBIULUI SA SE FACA O STRATEGIE URGENTA pentru constructie de piste bicicleta......... ex.Selimbar /CISNADIE sau sat Hamba din Sura Mare poate fi legata pe alta varianta decat cea de sosea.etc astea cred ca sunbt proiecte VITALE SOCIETATII PENTRU : ACCESUL TUTUROR CELOR FARA AUTO, COPIILOR, SPORTIVILOR, TURISMULUI SI MAI ALES IN PREVENTIA PENTRU SANATATE .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus