Operatorii de rețele de comunicații electronice care vor utiliza cablajul metropolitan (rețeaua de tuburi subterane destinată rețelelor care acum sunt atârnate de stâlpi) vor trebui să plătească o taxă anuală de trei lei pentru fiecare metru liniar de cablaj metropolitan utilizat. Taxa a fost propusă de executivul local și adoptată de Consiliul Local Sibiu, odată cu elaborarea primului ”Regulament pentru utilizarea infrastructurii subterane pentru comunicații electronice în municipiul Sibiu”.
În prezent, rețeaua metropolitană sibiană are o lungime totală de aproximativ 26,2 km, dar este în amplă extindere: în cartierele care intră în modernizare (Hipodrom II, Dioda etc) toate rețelele sunt ”coborâte în subteran”, iar în acest moment mai sunt în derulare și lucrările de realizare a acestei rețele pe arterele Alba Iulia, Corneliu Coposu, Calea Dumbrăvii, Vasile Milea și Victoriei (peste 16 km de cablaj). La fel, toate străzile propuse spre modernizare au prevăzută și coborârea rețelelor în subteran.Firele de pe stâlpi, ”dispar” în 30 de zile
Potrivit regulamentului adoptat, operatorii de comunicații electronice vor trebui să folosească rețeaua nou creată, nefiindu-le permis să își dezvolte o rețea paralelă până ce capacitatea celei actuale nu va fi atinsă. ”Nu se mențin și nu se acordă drepturi speciale pentru furnizorii de comunicații electronice în zona în care a fost realizată infrastructura municipală de comunicații. (…) Pentru utilizarea eficientă a infrastructurii municipale de comunicații, ocuparea multiductului se va face progresiv, urmărindu-se ocuparea succesivă la capacitate maximă a fiecărui canal”, se arată în regulamentul adoptat.
Rețeaua construită în prezent pe principalele artere ale Sibiului este formată din cinci tuburi de PVC cu diametrul de 90 de mm, de trei tuburi cu un diametru de 50 de mm, un tub de 63 de mm și alte nouă tuburi de tip HDPE cu un diametru de 40 de mm. Într-un al 19-lea tub cu diametrul de 90 de mm vor fi introduse alte opt tuburi de polietilenă care vor fi la dispoziția primăriei Sibiu. Tuburile vor fi îngropate la adâncimea de 1,2 m sub asfalt, respectiv 1,4 m sub carosabil.Primăria Sibiu așteaptă ca – după publicarea informațiilor despre extinderea rețelei de cablaj metropolitan – proprietarii de rețele de comunicații aeriene să comunice în maxim 30 de zile intenția de a ”coborî firele în pământ”. Cererea de acces la rețeaua metropolitană trebuie însoțită de un dosar cu date tehnice, iar în urma acestei cereri Primăria Sibiu va redacta un contract de acces la infrastructură. ”Furnizorii au obligația să își amplaseze rețelele proprii de comunicații electronice în infrastructura municipală de comunicații în termen de maxim 30 de zile de la data încheierii contractului. La expirarea acestui termen, rețelele aeriene de comunicații și rețelele subterane de comunicații neautorizate pozate în spațiile publice (…) în afara infrastructurii municipale de comunicații electronice vor fi dezafectate. În situații temeinic justificate (dimensiunea foarte mare a rețelei, condiții meteo nefavorabile etc.), la solicitarea justificată a furnizorului acest termen se va prelungi corespunzător”, se mai arată în Regulamentul adoptat. Accesul în situații de urgență poate fi acordat în urma unui apel telefonic la reprezentanții administrației locale, urmat de depunerea unei cereri în cel mult două zile, iar operatorii care nu se conformează regulamentului pot fi amendați cu sume cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Alba Iulia , Primăria Sibiu , Calea Dumbrăvii , vasile milea , Consiliul Local Sibiu , taxa , Psihiatrie Sibiu Denisa Floren , cablaj metropolitan , Corneliu Coposu , regulament nou , Pentru Sibiu
Vizualizari: 4249
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
R
Acum 13 ore
Emil
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
Newman
Acum 14 ore
C