Marţi,
11.08.2020
Cer Senin
Acum
27°C

Funcționarii Primăriei Sibiu intră în grevă. ”Cu ce mai rămân în mână? 7-800 de lei”

11 Iulie 2016 12:56

Funcționarii Primăriei Sibiu intră în grevă. ”Cu ce mai rămân în mână? 7-800 de lei”

Activitatea Primăriei Sibiu și a mai multor servicii publice și direcții din subordinea Consiliului local (Baia Neptun, Serviciul parcuri și zone verzi, Direcția fiscală etc.) va fi oprită pe tot parcursul zilei de marți, 12 iulie.

Între 07:30 și 16:00, funcționarii afiliați la Sindicatul liber al angajaților din Primărie, alături de cei din cadrul Federației naționale a sindicatelor din administrație, precum și angajați neînscriși în vreun sindicat, vor participa la o grevă care precedă un conflict de muncă pe termen nedeterminat. ”Cred că vreo 70% din membrii sindicatului nostru sunt plătiți cu salariul minim pe economie. Cu ce mai rămân în mână? Cu 7-800 de lei. În sindicatul nostru sunt aproximativ 100 de angajați ai Primăriei Sibiu, dar și cei neafiliați au aderat la această acțiune”, arată Doru Hanciu, președintele Sindicatului angajaților din Primăria Sibiu. De altfel, nivelul de salarizare este principalul motiv al grevei funcționarilor, ai căror reprezentanți la nivel central au cerut creșteri de 25% a salariilor de bază, solicitări respinse de Guvern. În plus, sindicaliștii mai cer acordarea voucherelor de vacanță și a normei de hrană, în funcție de disponibilitățile financiare ale administrațiilor locale. Revendicările vin după ce săptămâna trecută între liderii sindicali și Guvern a avut loc discuții fără final, dar și o grevă de avertisment de două ore.

Grevă generală pe termen nedefinit

Șansele unei greve generale pe termen mai lung există, crede Doru Hanciu. ”Cred că avem toate șansele să ajungem la grevă generală pe termen nedeterminat, deoarece pe 5 iulie, când am făcut prima acțiune, pur și simplu nu am fost băgați în seamă. Am înțeles de la reprezentanții Federației că aproape au fost scoși afară de la negocieri”. Liderul sindical arată că există sibieni care cunosc nivelul scăzut de salarizare din administrație, dar numărul lor este mic. ”Sunt și cetățeni care știu nivelul de salarizare în administrația publică, nu neapărat în Sibiu, căci peste tot este așa. Dar sunt și cârcotași, care spun că ei «noi îi plătim, din banii noștri». Majoritatea nu cunoaște realitatea”, mai spune Doru Hanciu

Nu peste tot

Nu toți funcționarii din administrație intră în grevă. Spre exemplu, angajații Consiliului Județean Sibiu vor avea program normal de lucru, la fel și actorii celor două teatre din subordinea Primăriei, ”Radu Stanca” și ”Gong”. Nici polițiștii locali înscriși în sindicatul lor nu participă la greva programată pe 12 iulie.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

VL-69-BMW

Acum 4 ani

am nevoie de viza de flotant. lucreaza cineva?
Raspunde

un cititor

Acum 4 ani

Nu. Te intorci de unde ai venit !!!
Raspunde

costy

Acum 4 ani

Viza de resedinta, da, acolo au salarii bune, sunt functionari ai M.I., deci remunerati decent (se presupune, oricum, cred ca mai bine decat cei din primarie).
Raspunde

Olingpia Gafosdea

Acum 4 ani

Dac in ist targsuor, nisi macar nu mai mimeaza nimini munca, hin la maica ca ti "rizolva" ia.
Raspunde

ra

Acum 4 ani

Sunt salarii mici, dar nici munca nu este. Trebuie sa înțelegem ca performanta se plateste statul nu
Raspunde

dana

Acum 4 ani

Exista un paradox in toata administratia, acolo unde sunt ghisee sau birouri unde lucreaza cu publicul, sunt putini salariati si sunt si platiti prost , in schimb cautati birourile unde nu intra cetateanul si o sa fiti uimiti de cat personal este , cati directori care nu fac efectiv nimic si imping toata raspunderea pe salariatii marunti cu salarii mici.
Raspunde

Larry

Acum 4 ani

Cam mult pentru ceea ce faceți si pentru atitudinea pe care o aveți fata de cetate i.
Raspunde

Statul

Acum 4 ani

Cand a-ti dat spaga sa va angajati sau a-ti vorbit cu unchiu nu stiati ce salarii sunt ?
Raspunde

ovi

Acum 4 ani

Nici nu meritati salarii mai mari la ce munca prestati.De ce nu mergeti la privat,acolo performanta este platita nu ca in primarie unde nimeni nu face nimic.Stai o luna jumatate sa ti se aprobe un act pai e posibil asa ceva ? Si mai vreti salarii ? In primul rand cresteti performanta si dupa aceea si salarii mai mari.
Raspunde

Lola

Acum 4 ani

Pai tocmai ca nu prestează nimic o să facă o grevă si restul nu ar trebui să simtă nimic, nu? În toate țările civilizate oamenii se sprijina, dar aici la romani toți se consideră superiori celorlalți și au impresia că sunt mai buni si lucrează mai mult ca alții. Nimeni nu e bun, luat la grămadă si nimic nu merge dar toți suntem individual cei mai buni. Vorba unui "intelept" Să trăiți bine fazanilor :))
Raspunde

Privat

Acum 4 ani

Nici nu merita un salariu mai mare de 7-800 de lei acesti angajati ai Primariei...nu fac nimic productiv ,sa mearga sa se angajeze la privat sa vada ce inseamna salariu =productivitate.....am depus pentru un certificat de urbanism si au depasit termenul legal de 30 zile cu inca 20 si nici azi nu este gata.....vai de ei functionari
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus