Sâmbătă,
14.12.2024
Cer Senin
Acum
-1°C

Pagube de peste 700.000 de lei, în urma inundaţiilor

Pagube de peste 700.000 de lei, în urma inundaţiilor

Inundaţiile de la sfârşitul lunii trecute au produs pagube de peste 700.000 de lei, în localităţile din nordul judeţului.

Cele mai mari pagube au fost estimate în comuna Bazna. Valoarea totală a pagubelor produse de inundaţii în satele Boian, Velţ şi Bazna este de 381.890 de lei. Potrivit Prefecturii Sibiu, obiectivele afectate de inundaţii sunt 9 podeţe (225.000 lei), 197 de animale şi păsări moarte (18.220 lei), 1,5 km drumuri judeţene (38.000 lei), 3,3 km drumuri comunale (80.000 lei), precum şi cereale, furaje şi materiale de construcţii, estimate la 20.600 lei.

În comuna Blăjel, valoarea totală a pagubelor este de 336.500 de lei. Aici au fost afectate de inundaţii două mori şi o hală de producţie (pagube estimate la 11.500 de lei), patru podeţe de beton pe DC17 (100.000 de lei) şi 6 km de drum comunal (DC 17 Blăjel – Romaneşti – 225.000 lei).

Suma estimată de Comisia Mixtă ca fiind valoarea totală a pagubelor este de 718.390 lei.

“Comisia mixtă de evaluare a pagubelor a avut reprezentanţi din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru”, Inspectoratului Judeţean în Construcţii precum şi ai Primăriilor Bazna şi Blăjel”, explică reprezentanţii Prefecturii Sibiu.

Raportul întocmit va fi transmis Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus