Cine va trece zilele acestea prin Ludoș (satul care amorțește la aproximativ 15 km de drumul european care traversează Miercurea Sibiului) are toate șansele să întâlnească tineri veniți din toată lumea, în căutarea Transylvaliens.
Cei câțiva locuitori ai satului îi ghidează rapid pe cei aflați în căutare, căci festivalul al cărui nume puțini localnici îl pot reproduce a devenit un reper anual. ”Chiar înainte să ieși din sat către Apold, se face un șipot, «La lături», așa… acolo faci dreapta și mergi până aproape se termină asfaltul. De acolo, iar ții dreapta pe un drum, din-ăsta, de câmp și tot mergi înainte până ajungi la festival”, explică oamenii .
Ajuns la a treia ediție, festivalul Transylvaliens nu are sponsori (deocamdată), a beneficiat de reclamă mai mult prin intermediul rețelelor de socializare și din gură în gură, iar cei mai mulți participanți sunt din afara țării: belgieni, sârbi și unguri în special. Dar și din Luxembourg sau Germania, cum sunt cei doi tineri care în miezul zilei de miercuri au rămas în mijlocul satului aduși de un taximetrist din Ocna Sibiului. ”Noi ascultăm goa, asta ne place. Și am zburat ieri până la București, pentru a veni la festivalul acesta. Căutăm un loc «chill» în mijlocul unei naturi minunate, cum e aici, în Transilvania”, povestește unul din cei doi tineri, cărând rucsacuri imense în spate.
Un festival de nișă
Muzică din zona psy. Cam aceasta ar fi nișa pe care marșează organizatorii festivalului cu două scene, ”ascunse” la marginea pădurii din zona Ludoșului. Inițial, festivalul a fost gândit să aibă loc la Gusu, un sat aparținător de Ludoș, cunoscut organizatorilor de la bunici. Din motive logistice, marginea unei păduri a Ludoșului a rămas locul consacrat. ”Când am început în 2014, credeam că o să avem 1000 de participanți. În cele din urmă, nu au venit mai mult de 100. La a doua ediție au venit mai mulți, iar acum – după biletele vândute – cred că vor fi aproximativ 500. Tot din străinătate sunt majoritatea”, spune DJ Lygos, organizator al festivalului, care și-a întemeiat o familie la Sibiu.
Pentru ediția de anul acesta, care începe joi (28 iulie) și se încheie duminică, pe cele două scene vor urca 60 de artiști. Sunt pregătite și workshop-uri de pictură și yoga (printre altele), există o zonă pentru copii, un restaurant, bar, dar și dușuri ecologice. La care, participanților li se dau și săpunuri ecologice, special pregătite pentru festival. Biletul pentru cele patru zile de festival este de 300 de lei, iar cazarea are loc în corturi.Ecologie, comunitate, diversitate
”De ce nu avem sponsori? Din două motive. Suntem încă un festival mic și avem niște principii. De exemplu, suntem foarte puternic orientați pe tot ceea ce înseamnă ecologie. Prin urmare, nu o să acceptăm niciodată sponsori care, nu știu, au legătură cu defrișările, de exemplu. Apoi, fiind underground, nu vrem ca zona festivalului să fie plină de reclame și bannere care să te agreseze”, explică DJ Lygos, recomandat de cunoscuți drept un foarte bun IT-ist.
Cei care participă la Transylvaliens sunt îndemnați ”să celebreze diversitatea prin muzică, artă și cultură”, deconectarea de la cotidian fiind una dintre meniri. ”Încercăm și să atragem atenția asupra acestei zone a Transilvaniei, cu natura sa sălbatică. Practic, încercăm să schimbăm un pic din imaginea țării noastre în afară, să creăm un festival în care cei care vin alcătuiesc o comunitate care se ajută”, mai spune DJ Lygos. Anul acesta, 60 de voluntari AIESEC din toată lumea lucrează în cadrul festivalului.
Foto: Facebook Transylvaliens
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ocna Sibiului , Sibiu Jazz Festival , Miercurea Sibiului , Facebook Transylvaliens , Primăria Ludoș , Pentru Sibiu , Vienna Underground , Gipsy Rodriguez Garcia , Secțiunea Muzică
Vizualizari: 16276
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Cartea ne face bine..
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Solomon
Acum 2 ore
Tour operator