Un investitor privat, beneficiar al uneia dintre cele mai mari investiții în zona turismului din România ultimilor 20 de ani, îmi povestea cum a întârziat cu aproximativ un an și jumătate termenul prevăzut inițial pentru finalizare. Și asta, bănuiește el, doar pentru că nu a vrut să dea nicio atenție, nu a vrut să dea niciun telefon la vreuna din funcționarii statului cu care, inevitabil, investiția lui a intrat în contact.
Cu finanțarea asigurată și fără presiunea unui termen – limită prea strâns, omul și-a permis ”să nu își creeze niciun fel e obligații”, nici față de lege, nici față de vreo terță persoană.
Dar, pentru a termina cu bine chiar și cu un an și jumătate întârziere, a avut nevoie de ceva mult mai solicitant. De bici. ”Pentru orice parte a acestei investiții, pe lângă firma sau persoana sau grupul angajat să execute lucrarea, am avut, evident, și diriginte de șantier. Pe lângă aceștia, am mai avut un al doilea consultant-diriginte, care îi verifica pe primii doi. Și pe toți trei ajungeam să îi verific eu. Zi de zi, multe ore îmi petreceam fără să fac altceva, decât să verific și pe unii și pe alții și pe aceea care, propriu-zis, lucrau. Altfel, nu ieșea treabă bună”, este convins omul de afaceri.
Vorbim de o investiție privată, în care altfel parcă se derulează contractele. Nu ca în relația cu statul, ale cărui instituții sunt adesea primenite cu funcționari plictisiți și dezinteresați.
Sibiul e plin de șantiere vara aceasta. Mai bine de 30 și ceva de străzi de pământ pentru a prinde, în sfârșit, aspect de secol actual, alte străzi – pentru modernizare, două cartiere (Dioda și Hipodrom), la fel, pentru primenire, cablaj metropolitan, apă și canal, peste care mai sunt și cei de la gaz, care își schimbă rețelele.
Peste toți aceștia există diriginții de șantier. Dar – precum la investitorul în turism – un al doilea bici lipsește, doar Primăria fiind cea care mai poate ”plesni” acolo unde treaba o ia razna. Sper doar ca biciul acesta să funcționeze. Și asta înseamnă că viceprimarul tehnic al Primăriei, Corina Bokor, să își murdărească serios pantofii (sau fie numai și cauciucurile mașinii).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Corina Bokor
Vizualizari: 1466


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
O
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Claudiu
Acum 5 ore
CA