Despre turnanta turcă

N-am scris despre acest subiect până acum deoarece nu i s-au limpezit contururile. Nici acum nu se pot face judecăţi pe deplin concludente, dar se pare că este sesizabilă o nouă orientare a Turciei în contextul relaţiilor internaţionale, de o deosebită importanţă, dat fiind rolul pe care o ţară de dimensiunile umane şi teritoriale ale ei îl poate avea, ţinând seamă şi de poziţia geostrategică ca şi de influenţa pe care o poate exercita în aria arabo-musulană.

Se pare că suntem în prezenţa unei mişcări majore, extrem de semnificative, în contextul configurării unei noi ordini mondiale preconizate de Putin. Dacă presupunerile se vor adeveri, Rusia va pune un picior solid în Siria – deja se vorbeşte de o bază militară permanentă - şi va antama relaţii strânse cu Turcia şi Iran, infuzându-şi influenţa hotărâtoare în aria Orientului Apropiat şi Mijlociu şi, prin simpatie cu acestea, în întreaga lume musulmană.

America a luat postbelic locul influenţei europene în lumea musulmană dar, contrar mersului vremii postbelice privind destrămarea imperiilor coloniale, şi-a urmărit propriile interese de dominare politico-economică, în detrimentul identităţii, libertăţii şi intereselor economice ale ţărilor din zonă. Acestea au reacţionat şi reacţionează : la timpul său Egiptul, apoi Iranul, a urmat Irakul, acum Siria. Exceptând Arabia Saudită şi Turcia, relaţia Americii şi a Europei cu lumea musulmană s-a deteriorat în timp, instaurându-se aproape peste tot o stare de nemulţumire şi respingere care a degenerat în ură. Peste toate acestea, sprijinul necondiţionat acordat Israelului cum şi actelor lui de umilitoare sfidare a vecinilor, au motivat şi generalizat opoziţia faţă de occident.

Pe acest fond se derulează evenimentele din Turcia.

Atitudinea pro occidentală a Turciei, integrarea ei în structura comună de apărare – NATO – a fost motivată de războiul rece, post războiului cald. Idem ideea de a menţine legături strânse, politice şi economice cu Europa. Până mai ieri, părea că acest trend este indestructibil. Deşi insuficient desluşite, după doborârea avionului rusesc şi pe fondul fenomenului imigraţionist, Erdogan a dat semne vizibile că ar dori calmarea şi îmbunătăţirea relatiilor cu Rusia. Să fi văzut occidentul în aceasta o atitudine inamicală? Să se fi ivit fisuri încă necunoscute în relaţiile de colaborare ale Turciei cu occidentul? Să fi avut frământările din zonă o influenţă asupra populaţiei turce inclusiv privind relaţia laic-religios? Să fi contstituit toate acestea motive de îngrijorare pentru occident până la punctul la care să fi pus în cumpănă încrederea în Erdogan?

La ora când încercăm aceste judecăţi, asistăm la fenomenul în plină desfăşurare al destabilizării relaţiilor cu occidentul şi implementării legăturilor cu Rusia. Deci Rusia –Turcia – Iran - Siria, iată o legătură care ar putea reaşeza ordinea pe această arie planetară. Să fie adevărată susţinerea lui Erdogan că puciul militar a fost pus la cale şi coordonat de Gulen, din America? Este o teribilă încercare pentru americani. Dacă vor fi având vre-o simpatie cât de cât pentru Gulen şi nu-l vor preda, precum şi dacă realmente populaţia turcă este profund afectată de puci, relaţia cu Turcia va fi compromisă până la inclusiv părăsirea NATO. Ei, americanii şi europeni încearcă să convingă că în niciun caz nu se va ajunge până într-acolo. Erdogan şi conducerea turcă deja se comportă dur cu europenii iar un important ministru turc i-a avertizat pe americani că sunt pe punctul de a-şi atrage ura turcilor, ceea ce ar semnifica o totală schimbare de macaz. Relaţiile s-au  complicat şi datorită atitudinii diferite a Turciei de o parte şi occidentalilor de cealaltă parte cu privire la kurzi, o chestiune cheie pentru Turcia.

Să zicem că Iranul, Turcia, Siria cum şi alte state mai mici din zonă nu vor ceda cântecelor de sirenă ale Rusiei, nu vor conveni să se coalizeze împotriva occidentului, ci vor tinde la constituirea unui pol propriu de putere. Aceasta ar fi o evoluţie în sens istoric a Turciei, o politică anticolonialistă a celorlalţi. Şi într-un astfel de scenariu, occidentalii, americanii, ar pierde nu numai alianţele militare ci şi potenţa influenţei în zonă, concomitent cu echilibrarea influenţei ruse. Dacă peste toate acestea se ia în calcul şi motivaţia religioasă a tulburărilor destabilizatoare, inclusiv terorismul, dacă punem la socoteală apariţia Chinei şi Indiei ca poli de putere în zona întinsă a Pacificului, dacă însfârşit ne raportăm la o Europă îmbătrânită incapabilă a-şi regăsi cadenţa, putem avea tabloul ganeral al unei posibile alte ordini mondiale la care visează Putin.

S-a spus de către unii că pe noi nu ne afectează situaţia din Turcia, că oricum suntem sub umbrela NATO. Nu-i chiar aşa. Dacă ruşii şi turcii iau în braţe comune Marea Neagră, rămânem complet descoperiţi. În ciuda alianţelor, rămâne o întrebare deschisă în ce măsură tinerii americani se vor jertfi în continuare pe meleaguri străine, în solda potentaţilor financiari de pe Wall-Street. Şi apoi, încă odată, vorba chinezilor : „apele îndepărtate nu sting incendiile”.          .

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi