Restaurant Casa Dacilor. Cu timp și pentru fustița ospătăriței

În general, restaurantele de pe marginea drumului te grăbesc: totul e aproape la minut, ospătarii zboară printre mese, nici nu apuci să ceri nota, că ei își și calculează restul. Altfel par să stea lucrurile la Casa Dacilor, restaurant aflat la ieșirea dinspre Boița către Regat.

Restaurantul e la zece – 15 metri de drumul șerpuiește către Valea Oltului. Prin urmare, dacă veți alege să vă așezați pe terasă, musai să vă pregătiți pentru infernalul trafic, care generează zgomot pe măsură. Cei sensibili, pot alege mesele din interior, unde peisajul rustic musai să se îmbine – iarna – frumos cu șemineul deschis amplasat în mijlocul camerei principale. Locul se laudă cu cel mai mare ciolan din zonă. În seara în care eu tocmai am ajuns, la o masă de vizavi, patru mușterii veniți de prin zona Clujului, după vorbă, tocmai primeau în față câte un astfel de ciolan. Imense porții, de-a dreptul. După selfie-urile de rigoare, clujenii s-au așternut pe înfulecat. "No, intră, no?", se mai auzea cu greu. ”Buuuun", lungește cel întrebat. "No, să topește-n gură, ni", înfulecă și un al treilea. În fața acestui spectacol, am decis că nu mai are rost să încerc ciolanul, încrezându-mă în apetitul clujenilor. Am așteptat ceva vreme după meniu, adus de ospătărița care avea să genereze și o mică dispută conjugală între alți mușterii veniți mai târziu (să fi fost fustița scurtă-scurtă, ia care acoperea foarte discret bustul generos, pielea bronzată sau zâmbetul șăgalnic, asta numai soția înfuriată și care voia să rămână pe terasă poate ști). În meniu, lucrurile sunt clare: restaurantul e unul românesc, mizează pe bucătăria din zonă și nu vine cu artificii inutile (cu excepția unei rătăcite salate de ton). Găsești jumări și untură cu ceapă la antreuri, salată de sfeclă roșie cu hrean, platouri tradiționale, ciorbă de burtă, gulaș, tocănițe de porc și vită, evident – ciolanul, iahnie, varză călită și mămăligă. La prețuri decente. La vreo 20 de minute după ce am ajuns, am apucat să văd și eu zâmbetul ospătăriței, pentru a comanda. Am cerut gulașul despre care la intrare scrie că ”e cel mai bun” și o tocăniță de vită. Am uitat de o salată și nici nu am prea mai avut când să cer.

Căci, pe terasă, ospătărița e o rara avis. În 14 minute (pe ceas) mi-a venit gulașul. Aproape rece, dar gustos și iute cât trebuie. Prezentarea merită remarcată: gulașul a venit atârnat într-o mic ceaun, din care puteai să îți umpli trei farfurii generoase. N-am avut lingură la masă și nici vreme să mai aștept ospătărița, pe care am căutat-o înăuntru pentru tacâm. Iar înăuntru, am înțeles de ce o văd atât de rar: era singură pe tură, iar înăuntru era aproape plin. Întors la gulaș, gustoasa mâncare m-a făcut să îmi umplu blidul încă o dată. Chiar merită. Doar că, după ce am terminat, am mai avut de așteptat un sfert de oră pentru felul principal. Tocăniță care, asemenea ciolanului, acoperă o ditamai farfurie. Foarte bună și cu un piure făcut din cartofi, nu din fulgi de la Metro. Carnea fiartă numai cât trebuie, sosul amplu și ușor picant m-au făcut să tot buchisesc deasupra farfuriei, fără succes: aproape jumătate din porție a rămas în farfurie. Amabilă, ospătărița m-a întrebat dacă am vreo problemă cu mâncarea, la văzul farfuriei. După care iar m-am pus pe așteptat, de data aceasta nota fiind cea așteptată (așteptată către jumătate de ceas). La final, intrând după ospătăriță, am plătit 41 de lei: patru lei pentru o apă plată, doi lei pâinea adusă, 16 lei – gulașul și 19 lei tocănița de vită, cu garnitură cu tot.

Ion al Glanetașului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Turnul Sfatului