DGASPC Sibiu a desfășurat, în perioada iunie-august, campania locală de prevenire a traficului de persoane "Poveşti din casa mea", prin care s-a urmărit prevenirea traficului de persoane în rândul categoriilor sociale cu un grad ridicat de vulnerabilitate. În cadrul acesteia, au avut loc diverse activități, discuții și sesiuni de întrebări și răspunsuri.
Campania a urmărit prevenirea traficului de persoane în rândul categoriilor sociale cu un grad ridicat de vulnerabilitate. Au fost desfăşurate activităţi de prevenire pentru persoanele instituţionalizate cu măsuri de protecţie specială aflate în centrele de plasament, de zi sau alte tipuri de centre ale DGASPC Sibiu, (minori şi adulţi, persoane cu dizabilităţi), dar şi pentru personalul din centrele aflate în subordonea DGASPC Sibiu.
16 activități de prevenire
“Partenerii instituţionali au desfăşurat 16 activităţi de prevenire, la care au participat un număr de 452 beneficiari şi 95 de specialişti din Centrele de Recuperare şi Reabilitare Persoane cu Handicap Mediaş, Cisnădie, Tălmaciu şi Dumbrăveni, Centrele de Plasament Orlat, Sibiu, Cisnădie şi Mediaş, Centrele de Îngrijire şi Asistenţă Agnita şi Biertan, Centrele de Integrare prin Terapie Ocupaţională Mediaş şi Dumbrăveni, Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilităţi Turnu Roşu şi Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Tălmaciu.
Colaborarea ANITP-Centrul Regional Alba Iulia cu DGASPC Sibiu, dar şi cu alţi parteneri instituţionali va continua în ceea ce priveşte desfăşurarea de activităţi de prevenire în Centrele aflate în subordonarea DGASPC Sibiu privind informarea beneficiarilor în scopul prevenirii traficului de persoane, dar şi pentru acordarea de asistenţă victimelor traficului de persoane în vederea reabilitării şi reintegrării sociale.”Activităţile din cadrul campaniei au fost primite cu mult interes de către participanţi, iar informaţiile transmise au ţinut cont de vârsta, nivelul de înţelegere, impactul emoţional sau deficienţele participanţilor.Beneficiarii centrelor, atât copii, tinerii dar şi persoanele cu dizabilităţi au fost sensibilizaţi cu privire la implicaţiile traficului de persoane, au fost însuşite informaţii în vederea adoptării unui comportament preventiv, au fost purtate discuţii şi adresate numeroase întrebări de către participanţi”, transmit reprezentanții DGASPC Sibiu.
Sfaturi pentru a nu deveni victimă a traficului de persoane:
- anunţă cu cine, unde şi cum pleci din ţară
- nu da nimănui actele tale de identitate (cu excepţia poliţiştilor)
- află numărul de telefon al Ambasadei României din ţara respectivă
- NU te încrede doar în promisiuni verbale
- Nu accepta ca procurarea documentelor de călătorie să fie făcută de o altă persoană
- Refuză orice angajament care ar putea duce la şantajarea ta (plata unor servicii, a transportului, etc.)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Arhiepiscopia Ortodoxă Română , Ambasadei României , Asistenţă Agnita , Plasament Orlat , Handicap Mediaș , Reabilitare Persoane , Dizabilități Turnu Roșu , Terapie Ocupațională Mediaș , Centrul Regional Alba Iulia , Reabilitare Neuropsihiatrică T
Vizualizari: 1204
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Willy
Acum 6 ore
John Doe
Acum 7 ore
Newman
Acum 7 ore
Newman
Acum 7 ore
Q