Joi,
24.09.2020
Partial Noros
Acum
18°C

FOTO | Imaginile nepăsării: rugină, mizerie și buruieni. Stadioanele Sibiului au ajuns ruine

04 Septembrie 2016 20:23

FOTO | Imaginile nepăsării: rugină, mizerie și buruieni. Stadioanele Sibiului au ajuns ruine

În ultimii 20-25 de ani, în municipiul Sibiu nu s-a mai investit aproape deloc în infrastructura stadioanelor, iar majoritatea arată ca un câmp de bătălie. Stadioanele de la Compa, “Pietricica”, “Bebe Boboc” și CFR sunt cele mai afectate de trecerea timpului și a nepăsării celor care le administrează.

De la buruienile care și-au făcut mai mult decât culcuș, până la molozul aruncat de oameni, sticle, hârtii, lemne arse de la grătar și gradene prăbușite, poți vedea aproape orice ce nu are legătură cu sportul.

stadion compa (10)

De asemenea, porţile de fier, unde rugina şi-a făcut mai mult decât un imperiu, stau în orice moment să se prăbuşească, tribunele au rămas doar nişte pietre crăpate, iar vestiarele te întâmpină cu un miros îmbâcsit de degradare. Toate acestea întregesc un peisaj apocaliptic pentru ceea înseamnă infrastructura stadioanelor din municipiul Sibiu.

stadion vointa (4)

“Cel mai frumos stadion din Sibiu este la... Cisnădie. Este o bază acolo extrem de cochetă și foarte bine întreținută, de la terenul principal, la cel de antrenament, cel sintetic și până la condițiile oferite spectatorilor. Este rușinos cum un oraș ca Sibiul nu-și mai poate îngriji măcar stadioanele care au mai rămas în picioare. Sunt 3 sau 4 stadioane în oraș care mai au o suprafață de joc acceptabilă, condițiile de la vestiare sau tribunele sunt însă exact ca în urmă cu 30-35 de ani cînd aceste baze au fost ridicate sau mai rău. Am avut o echipă în Liga 1 care se antrena pe terenul II de la Municipal care arăta jalnic, râdeau oaspeții când veneau la Sibiu și vedeau lanțuri pe porțile stadionului Municipal. Situația e la fel și acum. Se construiește acest sintetic peste ”Cutiuță” dar dacă se pun tarife la fel de neîntemeiate precum era înainte va rămâne la fel de pustiu. Se mai pune în discuție felul în care arată terenurile CFR, Compa, Pietricica, Aeroport? Sunt comune în județ care au baze sportive mult mai moderne decât orice stadion din orașul Sibiu”, spune Adrian Brătoiu, oficial LSS Voința Sibiu.

stadion compa (1)

“Nu cred că este teren de fotbal din Sibiu pe care să nu fi evoluat, fie ca jucător, fie ca antrenor. Din păcate, sunt foarte puţine terenuri pe care un jucător îşi poate desfăşura activitatea în condiţii normale. Unele sunt de-a dreptul câmpuri de gunoaie şi adăposturi pentru oamenii fără un drum în viaţă. Cu toate acestea fotbalul prinde la Sibiu. Iniţiativa Primăriei Sibiu de a construi un teren sintetic şi, totodată, de a reamenaja zona de lângă stadionul Municipal, cred eu că este cea mai importantă investiţie în infrastructura sportivă din ultimii 10-12 ani. Eu cred că este un prim pas în investiţii şi modernizări şi cred că viitorul va suna mai bine. Şi în alte oraşe sunt terenuri care au dispărut sau care sunt în paragină, dar nu ca la Sibiu. Doar în Alba Iulia mai întâlnim o situaţie similară cu cea a Sibiului, în rest toate oraşele începând de la Odorheiul Secuiesc, Vâlcea, Braşov şi până la Târgu Mureş, Timişoara, Cluj depăşesc oraşul nostru la numărul de terenuri şi condiţiile oferite de acestea”, susține Daniel Murășan, antrenor la Interstar Sibiu.

stadion vointa (2)

“Acum 60 de ani, acolo jucau 3-4 echipe în campionat, CFR, Balanţa, Iups. Am jucau şi eu cu o echipă acolo, cu tătăl lui Marius Lungu, mai mulţi fotbalişti. Era bine că ne ajutau sindicatele, ne dădeau echipament, bani de transport. În orice caz, era un teren care era folosit una-ntruna. Acolo făceau antrenamente Șoimii CFR, care au promovat în Divizia A în `49-`50. Era echipă bună, cu fotbalişti mari, 95% era formată din fotbalişti sibieni. Înainte să promoveze a fuzionat CFR-ul cu Șoimii, iar echipa a devenit Șoimii CFR, iar după ce au retrogradat au revenit la denumirea de CFR Sibiu, unde au jucat în campionatul orăşenesc, până când s-a desfiinţat. Nimeni nu s-a mai ocupat de ea şi s-a dizolvat. Păcat, era o echipă de tradiţie”, spunea pentru Turnul Sfatului, Nicolae Ciupudean sau “Nea Garrincha”, care la 83 de ani se ocupă de frâiele echipei Progresul Terezian.

stadion compa (2) stadion compa (5) stadion compa (8) stadion rugby bebe boboc (4) stadion municipal stadion rugby bebe boboc (2) stadion Terezian

stadion terezian (2) stadion rugby bebe boboc (3) stadion compa (6) stadion vointa (1) stadion rugby bebe boboc (5)

teren fotbal broscarie CFR (6) teren fotbal broscarie CFR (13) teren fotbal broscarie CFR (7) teren fotbal broscarie CFR (4)

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

14 comentarii

Sibian

Acum 4 ani

Rusine! Rusine! Nu se poate asa ceva!
Raspunde

KJF

Acum 4 ani

Parca perechea noastra prezidentiala tine sportul sus si vrea sa fie exemplu in acest sens. Asta este lucrul bine facut al lor cit mutalaul a fost primar. In Sibiu s-au cheltuit sume enorme pe lucru facut de calitate proasta, se vede in tot orasul unde tencuiala si vopseaua caselor " renovate", de fapt spoite la iuteala incepe sa cada oamenilor in cap. In imaginile prezentate mai sus se vede cit a contat sportul pentru sibieni in ochii fostului primar si actualului presedinte Johannis.
Raspunde

Ridichie

Acum 4 ani

Marele sportiv al tarii a contribuit din plin la sportul sibian!!!! Cei care urmeaza i calca pe urme,in curind orasul va depune dosarul la Olimpiada.
Raspunde

Theo

Acum 4 ani

Toata lumea arata cu degetul, toata lumea cauta vinovati si injura, dar nimeni nu face nimic. Cati dintre cei care citesc aici ar fi de exemplu de acord sa puna umarul la curatarea parcurilor sau a raurilor s.am.d., de: sticle de plastic , pungi de plastic, doze de metal, gunoaie ... ??? Sunt convins ca se gasesc foarte multe persoane care sa-mi explice motivele pentru care nu EI trebuie sa faca aceste lucruri, ci autoritatile. La fel de convins sunt ca se vor gasi f putine persoane (poate chiar nimeni) care sa curete in mod voluntar DOAR 10 sticle de plastic de persoana din orice parc sau camp in Romania. EXEMPLU : Daca 10% din populatia tarii ar face acest lucru 1 data pe luna, s-ar curata in acest fel peste 250 de milioane de obiecte pe an !!! In 10-12 ani am avea o tara curata ! Nu mai asteptati, ca asteptati degeaba ! Eu am inceput in Iulie ... O zi buna va doresc !
Raspunde

Cooperativa munca in zadar

Acum 4 ani

Eu cred ca ai gasi suficiente persoane care sa vina sa curete, 10 peturi, dar ce se intampla cand vin alte persoane si le arunca la loc? Si poti fi convins asa se intampla.
Raspunde

!

Acum 4 ani

in Germania avea-m acelias probleme cu oameni nesimtiti (majoritatea straini) Acuma are fiecare magazin care vinde peturi un automat in care se arunca peturile. Bagi xx peturi, apasi pe un buton, primesti un bon si la casa ti se recuperaza cei 25 eurocent pe pet pe care lai platit la cumparare ca garantie. Numai vezi peturi .
Raspunde

rosu

Acum 4 ani

N-am prea inteles mare lucru din articol. Cine sunt proprietarii terenurilor? Mai exista echipe care sa le foloseasca? Sa faci poze si sa critici mizeria si rugina, asta poate face orice amator. Sa scrii din amintiri, nu ajuta la nimic. Un reporter/jurnalist ar fi facut o ancheta, ar fi venit cu nume, cu eventuale solutii. Pacat, subiectul este chiar interesant.
Raspunde

Theo

Acum 4 ani

I-am scris autorului un mesaj pe WhatsApp la nr. de Telefon afisat mai sus. Sunt curios de reactia dumealui. Si eu zic ca este un subiect f interesant... O zi buna !
Raspunde

me

Acum 4 ani

Nu exista ,, proprietari ai terenurilor" exista un singur proprietar - o PRIMARIE NEPASATOARE.
Raspunde

CS Sion Sibiu

Acum 4 ani

In nenumarate randuri clubul nostru a incercat sa intre in posesia acestor terenuri (Compa,CFR, Pietricica ) pentru a le amenaja si juca pe ele, dar in zadar ultimele raspunsuri primite de noi au fost de la Compa care au spus ca nu ne pot lasa sa evoluam acolo si n u ne poate spune motivele de ce nu, iar pentru CFR este aberanta suma pe care ei o cer pe... Nimic.. adica ei cer 1,5 lei pe mp circa 9000 lei lunar pe nimic!!! Daca nu ai pile sus puse, sau daca nu dai mite pentru ca nu iti sta in caracter nu ai nici o sansa! Cu stima Andrei Bitu presedinte CS Sion Sibiu liga IV-a !
Raspunde

NICO

Acum 4 ani

O problema este si cu stadionul municipal.Conditiile in care se desfășoară antrenamentele copiilor de la atletism care aduc medalii CSS lăsa destul de mult de dorit.Am fost la București,Cluj,Bacău,Vâlcea si acolo se poate.La Sibiu nu se dorește sa se investească in sport.As ruga redacția sa faceți o întrebare la cei abilitati sa intretina ca sa nu vorbim de investiții.Va Multumesc.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus