Sâmbătă,
20.04.2024
Ceata
Acum
3°C

Cioloș: Am discutat despre perspectiva ca BMW, în anii următori, să fie mai prezent în România

Cioloș: Am discutat despre perspectiva ca BMW, în anii următori, să fie mai prezent în România

Premierul Dacian Cioloș a declarat luni, la finalul vizitei sale în Germania, că a discutat, printre altele, cu reprezentanți ai companiei BMW despre perspectiva ca această firmă să fie "mai prezentă în România" în viitorul apropiat, transmite reporterul special al Agerpres.

Prim-ministrul român s-a întâlnit cu reprezentanți ai mediului de afaceri, dar și cu oameni politici de rang înalt din landul Bavaria.

Premierul a spus că a vorbit cu reprezentanți ai marilor companii germane despre "oportunități legate de sectoarele cercetare, dezvoltare și IT". ''Am convenit ca în următoarele săptămâni să organizăm în România vizita unui grup de specialiști în IT de la sediul BMW (...) să vedem opțiunile în viitor", a precizat Cioloș.

Premierul a afirmat că această companie germană a dat dovadă de interes în ceea ce privește eventualele investiții în țara noastră. "Cred că există un interes din partea BMW de a se uita mult mai atent la potențialul pe care îl are România", a declarat Dacian Cioloș.

Șeful Guvernului a arătat că a dorit să transmită că "România este un mediu propice pentru investiții în general". El a vorbit despre apropierea dintre țara noastră și landul Bavaria și referindu-se la faptul că în această regiune trăiesc peste 100.000 de etnici germani de origine română.

De asemenea, șeful Guvernului a spus că în curând companii mari sau medii vor anunța că vor investi în România. "O să anunțe ele însele interesul de a investi atât în industria civilă, cât și în industria militară", a adăugat premierul.

foto Gov.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus