Vineri,
11.10.2024
Cer Senin
Acum
13°C

PSD cheamă sibienii la căutat soluții pentru țară

PSD cheamă sibienii la căutat soluții pentru țară

Conducerea Organizației Județene a PSD Sibiu invită cetățenii județului să contribuie la întocmirea programului de guvernare al PSD, care se află acum în faza de elaborare. „Programul de guvernare trebuie să răspundă nevoilor și așteptărilor cetățenilor. De aceea, este obligația noastră să ne asigurăm că am identificat toate problemele, pentru a putea găsi soluțiile și a asigura o guvernare strict în interesul cetățenilor”, precizează Ioan Cindrea, președintele Organizației Județene a PSD Sibiu.

Până acum, conducerea PSD Sibiu a avut întâlniri cu reprezentanții organizațiilor locale ale PSD, primari, viceprimari, consilieri locali, în care s-au dezbătut propuneri pentru programul de guvernare la nivelul fiecărei localități a județului Sibiu. ”Propunerile s-au axat în special pe infrastructura de apă, canalizare, drumuri, școli, dispensare medicale, cămine culturale. De asemenea, au fost transmise propuneri în domenii importante, cum ar fi: creșterea economică, crearea de locuri de muncă, asigurarea unor salarii decente, dezvoltarea agriculturii, protecția mediului, protecția socială a unor categorii vulnerabile. Toate propunerile venite din partea cetățenilor județului vor fi analizate și vor fi incluse în programul de guvernare elaborat de PSD Sibiu”, susțin social-democrații.

Cetățenii care doresc să transmită propuneri au la dispoziție adresa de e-mail [email protected], până la data de 20 septembrie 2016.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

15 comentarii

Dan, capitan de play

Acum 8 ani

Va ganditi "decat" :D la copy-paste!
Raspunde

Ioan

Acum 8 ani

Cindrea nu uita de cazierul tau in care scrie ca esti condamnat definitiv Poate iti dai demisia intr-un final.
Raspunde

Olingpia Gafosdea

Acum 8 ani

Uai Nielucu, unica soluție, "încă" o involutie !
Raspunde

alzara medic

Acum 8 ani

După succesele din judeţ ( vezi noul spital judeţean aproape finalizat dacă nu l - ar fi boicotat tehnocraţii ) psd Sibiu e calificat să ofere asemenea soluţii şi ţării .
Raspunde

Adio, arme

Acum 8 ani

Alocarea a 6% din PIB invatamantului. Asa avem o sansa ca peste 10 ani sa scapam de leprele politruce.
Raspunde

M

Acum 8 ani

un jalnic exercitiu de imagine...stim cu toti ca aveti ( si esti si anchetat ,Cindrea pt asta ),o agenda paralela cu interesul public si anume conectarea lipitorilor PSD si a acolitilor lor la conductele cu bani publici...si nu e vorba doar de PSD.Toate partidele,inclusiv PNL,PMP,etc,etc sunt aceeasi mizerie.
Raspunde

Sa vina OPREAN!

Acum 8 ani

Sa vina OPREAN in locul acestui politruc condamnat. Sa ne conduca PSD SIBIU marele Oprean, prof. univ., inventatorulmanagementului calitatii totale la Univ. din Sibiu! Jos Cindrea, sus OPREAN!
Raspunde

Ionica de la Copsa-Mica

Acum 8 ani

scarba mi-e de asta..
Raspunde

TEAPA

Acum 8 ani

alta TEAPA!
Raspunde

dt1961

Acum 8 ani

„PSD cheamă sibienii la căutat soluții pentru țară” Bade Cindrea! Solutia ideala pentru tara ar fi ca voi toti sarlatanii, care sub „blana” din ce in ce mai subtire sub care (nu mai stiti sa va opriti dreaqu) va ascundeti adevarata fata de semianalfabeti ahtiati dupa putere, prin hotie si talharie, in care traiti dintodeauna, sa va duceti dreaqu cu toate neamurile voastre de parveniti imbecili.
Raspunde

hop

Acum 8 ani

psd ,a dominat politic tara asta,25 de ani,nu ati facut,NIMIC,!!!!!!! ati ris de poporul asta,o faceti si astazi,adevarat nu numai voi....va amintiti de alegatori dle. cindrea,cu 2 luni inainte de alegeri,sper dl. cindrea sa pierdeti alegerile,
Raspunde

MULLER

Acum 8 ani

Esti un idot "hop '' si tu, cred ca ai trait in alta tara cum sa conduca psd -ul 25 de ani ,cred ca te-ai uitat la alt film
Raspunde

sibian

Acum 8 ani

Prima solutie este sa va dati demisia din fruntea organizatiei judetene ! Pe urma, mai vedem.
Raspunde

ben

Acum 8 ani

solutia e simpla ,,HOTI LA GHERLA SAU AIUD''.n-ar scapa,demult trebuia sa fie acolo
Raspunde

baba

Acum 8 ani

Trimite-ti politistii rutieri pe strada circulatia este ingrozitoare . Si sunt si oameni in varsta care au carnet sau soferi care vb la telrfon in timp ce conduc si pot face accidente oricand .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus