Un nou amendament la legea care interzice fumatul în locurile publice ar putea extinde interdicţia şi în cazul maşinilor personale. Mai exact, nu se va putea fuma în autoturisme în care călătoresc minori şi femei gravide, scrie News.ro
Noile amendamente sunt propuse de același deputat PSD, Aurelia Cristea, care a fost inițiatoarea legii ce a interzis fumatul în locurile publice. În continuare fumatul va fi permis în spații separate, complet izolate și inscripționate special pentru această destinație, precum și pe terase exterioare amenajate în acest scop.
Aurelia Cristea susţine că prevederile suplimentare sunt necesare pentru asigurarea unui drept din Constituţie, conform căruia copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie. De asemenea, deputata vrea ca în lege să fie incluse noi prevederi referitoare la ţigara electronică.
Aurelia Cristea, deputat PSD: „Practic, mai sunt câteva precizări legate de ţigara electronică şi de interzicerea fumatului chiar şi în maşina proprietate personală, dacă în maşina sunt minori sau femei însărcinate. În lege a fost omisă şi includerea ţigării electronice. Este vorba de interzicere în spaţiile de joacă pentru copii, pentru a evita comportamentul de mimetism.”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Aurelia Cristea
Vizualizari: 1566


Ultimele comentarii
Acum 23 minute
Ion Iliescu
Acum 57 minute
Iancu
Acum 1 oră
Luca
Acum 1 oră
Bangladeju
Acum 2 ore
Aci Duțu