Sâmbătă,
05.12.2020
Innorat
Acum
11°C

Artist la 12 ani. Paul Dicoiu:„Graffiti-ul este o formă de artă în care îmi exprim liber sentimentele”

28 Septembrie 2016 20:58

Artist la 12 ani. Paul Dicoiu:„Graffiti-ul este o formă de artă în care îmi exprim liber sentimentele”

Paul Dicoiu are 12 ani şi este un tânăr artist la început de drum. De la 6 ani este pasionat de desen, dar altceva îl face mai diferit faţă de copii de vârsta lui, inclinaţia spre street art, mai exact graffiti-ul. În luna august a acestui an a participat la primul său festival de profil: Sibiu International Street Art Festival. A avut o expoziţie, workshop, în care şi-a prezentat lucrările, dar a pus umărul şi la execuţia unor desene realizate pe şcoliile din Sibiu.

Elev în clasa a VI-a la Şcoala Gimnazială nr.4, Paul şi-a descoperit pasiunea înainte ca învăţătoarea să îi pună stiloul în mână sau să înveţe abecedarul. De când era la grădiniţă făcea tot felul de desene cu colegii, desene simple, pline de linii şi puncte. Iar graffiti-ul l-a descoperit într-o librărie, unde a găsit o carte de specialitate.

paul-dicoiu-street-art-3

Graffiti într-o librărie

”Pasiunea mea pentru desen a apărut, înaintea vâstei de 5 ani, desenând cu mama acasă. După un timp mi-a venit ideea de a le face părinţilor mei un portret. De atunci desenam personaje din desene animate şi mărci de maşini. După un an, am mers la cursurile de desen de la Palatul Copiilor, dar nu mi-a plăcut pentru că nu aveam libertatea imaginaţiei şi trebuia să folosim doar tehnicile predate de profesoara de desen.

Mai târziu, mergând cu părinţii la librăria Humanitas, am descoperit o carte cu graffiti. În fiecare duminică mergeam să desenez din carte. La ceva timp am primit-o cadou de ziua mea şi de atunci desenez graffiti din aceea carte şi de pe internet”, povesteşte Paul Dicoiu.

Primul desen din viaţa sa l-a făcut la grădiniţă, când realiza caricaturi ale personajelor din desene, caricaturi care arătau ca nişte linii mai mult sau mai puţin organizate. Iar primul graffiti a fost o caricatură însoţită de cuvântul ”ninja”. Paul petrece între două şi patru ore desenând şi făcând graffiti, iar câte două ore relizând origami.

Băiatul are şi un mentor, Wizarde, căruia i-a dedicat unul dintre primele sale desene graffiti. “Unul dintre primele mele desene graffiti a fost dedicat mentorului meu Wizarde care a desenat un character, adica o persoană inventată de el în mod graffiti. De atunci semnatura mea este WIZARDE”, spune Paul.

paul-dicoiu-street-art-5

O formă de artă

Despre participarea la festival Paul spune că a fost una emoţionantă, fiind prima dată când a realizat un desen în faţa mai multor oameni. “Participarea mea la festivalul Street-Art a fost emoţionantă, fiind primul meu workshop în faţa mai multor persoane. Tot atunci am participat la execuţia desenelor de pe Şcoala Gimnazială nr. 4, fiind a doua oară în viaţa mea când am desenat cu spray graffiti. În Piaţa Huet am avut un panou unde am realizat un desen cu tema festivalului”, povesteşte tânărul artist.

Pentru el desenele graffiti reprezintă o formă de artă prin care îşi poate exprima liber gândurile şi sentimentele, considerând că atâta timp cât totul se realizează organizat şi cu acordul autorităţilor, graffiti-ul nu trebuie considerat o formă de vandalism. Părinţii îl susţin şi îi înţeleg pasiunea. Îi cumpără markere si materiale, după cum spune şi băiatul, dar pentru a exersa graffiti-ul doar pe foile de hârtie. Pe viitor nu este decis ce vrea să facă, dar desenul rămâne o opţiune. Se gândeşte chiar să se facă arhitect.

paul-dicoiu-street-art-2

foto Street Art Festival

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus