Vineri,
19.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Tânăra poetă sibiană Ioana Vintilă, locul secund la PEN International New Voices

Tânăra poetă sibiană Ioana Vintilă, locul secund la PEN International New Voices

Tânăra poetă sibiană Ioana Vintilă s-a clasat pe locul secund în cadrul prestigiosului concurs PEN International New Voices, una dintre cele mai importante platforme internaționale de afirmare pentru tinerii scriitori din toată lumea.

Competiția a fost fondată în 1928 de către Herman Ould, secretar al PEN International, și se adresează scriitorilor cu vârste între 18 și 30 de ani.

Din juriul ediției din acest an au făcut parte Mircea Cărtărescu (România), Laia Jufresa (Mexic), Lee Yew Leong (Singapore), Andrei Kurkov (Ucraina), John Raulston Saul (Canada) și Annelies Verbeke (Belgia).

Ioana Vintilă, membră a cenaclului „Zona nouă” din Sibiu, s-a calificat pe lista scurtă a finaliștilor competiției, cu poemul „Manifesto”, alături de alți cinci tineri scriitori din Germania, Canada, Africa de Sud, Țara Galilor și Anglia. În urma jurizării finale, câștigătoarea marelui premiu a fost canadianca Laura Legge, pentru povestirea „Dress. Rehearse”, urmată de Ioana Vintilă, pentru poemul „Manifesto”, așa cum am spus, și de germanul Julian Amankwaa, pentru proza ”Viertel-Neger”.

E o reușită extraordinară, care merită felicitată din toată inima. Prin ea, sunt validate atât talentul tinerei scriitoare, cât și calitatea acestei școli de poezie care e cenaclul „Zona nouă”, activ de aproape șapte ani în Sibiu - și de care „Turnul Sfatului” a fost, de la bun început, alături.

Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus