Sibiul a devenit în ultimii ani o destinație tot mai atrăgătoare pentru turiștii din străinătate, însă nici sibienii nu se dau de-o parte din a-și face concediul pe meleagurile altor țări. Anul acesta, în preferințele acestora au rămas plajele din Bulgaria, dar agențiile de turism spun că au observat o cerere mai mare față de anul trecut pentru insulele grecești. Și litoralul românesc a fost în destinațiile de top.
Din punct de vedere turistic, anul acesta, spun agențiile de turism, a fost mai bun decât anul trecut. Bulgaria, Grecia și Turcia au rămas în topul destinațiilor de vacanță ale sibienilor, iar perioada de vârf a fost înregistrată de la sfârșitul lunii iulie până la sfârșitul lunii august.
Grecia, cea mai căutată destinație
În această vară, sibienii au arătat un interes mult mai crescut față de anul trecut pentru Grecia, fiind una dintre destinațiile de top, alături de Bulgaria și litoralul românesc. ,,Destinațiile preferate pentru turiștii din Sibiu au fost cele care erau cât mai aproape de țara noastră, respectiv Bulgaria și Grecia, care a crescut foarte mult față de anii precedenți. Și litoralul românesc a fost foarte bine vândut”, spune Romeo Roman, director al agenției de turism ,,Trans Europa”,, Și Daniela Dima, director al agenției de turism ,,Happy Travel” plasează Grecia pe harta celor mai căutate destinații de către sibieni. ,,Anul acesta destinația cea mai căutată a fost Grecia, atât pe individual, cât și pachetele cu autocarul sau avionul, urmată de litoralul românesc și Bulgaria”, spune Daniela Dima.
Nu au renunțat la Turcia nici după atentat
Turcia, una dintre destinațiile preferate când vine vorba de petrecerea concediului de vară, a pierdut o parte din turiști datorită atentatului de la Istanbul, dar unii mai curajoși, nu au renunțat la serviciile bune de acolo. ,,Prețurile au fost mai mari decât în anii trecuți datorită crizei din Turcia. Turiștii aleg de cele mai multe ori serviciile de all-inclusive, mai ales familiile cu copii. Însă destinația de top a rămas și va rămâne Turcia oferind cele mai de calitate servicii raportate calitate preț. Agenția noastră a avut turiști în Turcia chiar în momentul atentatului din Istanbul, însă pot spune că nu s-a resimțit în vreun fel acest atentat. Deși lumea a fost cam speriată și sceptică după atentat, relaxarea și serviciile bune primează în alegerea unui concediu și nu au renunțat în a călători în Turcia, Antalya”, spune Daniela Dima.
Evenimentele din Turcia nu i-au afectat doar pe turiști, care au fost destul de speriați și reticenți, ci și pe cei de acolo. ,,Turcia a scăzut destul de mult din cauza problemelor care au fost acolo. Acest lucru ne-a afectat și pe nou și pe tur- operatorii, iar clienții au fost un pic reticenți, s-au speriat puțin”, spune Romeo Roman.
Destinații exotice pentru Revelion
Ne mai despart doar două luni până la sărbătorile de iarnă, iar sibienii au început deja să-și caute un loc unde să-și petreacă zilele de concediu. Dacă de Crăciun aceștia preferă să rămână în apropierea casei, de Revelion sunt deschiși spre destinații exotice sau de schi. ,,Sărbătorile de iarnă, pentru sibieni, sunt un prilej de a petrece mai mult timp în familie de Crăciun, însă de Revelion destinațiile cele mai căutate sunt pentru familiile cu copii, în România și Ungaria pentru centrele SPA, Austria pentru schi, Bulgaria tot pentru schi. Dubai combină plaja și shopping-ul, iar pentru tineri și cei fără copii destinațiile exotice: Mauritius, Thailanda, Republica Dominicana, Mexic, Croazierele”, spune Daniela Dima.
Nici hotelierii de pe Valea Prahovei nu stau cu mâinile în sân, pregătind pentru perioada de iarnă sejururi ce pot ajunge până la 900 de euro pentru o persoană. ,,Perioada este destul de scurtă, hotelierii știu că există solicitări, mai ales pe Valea Prahovei, unde este domeniul schiabil. Prețurile sunt destul de mari în raportul preț-calitate. Un sejur de revelion la un hotel pe Valea Prahovei nu o să găsiți sub 400-500 de euro de persoană, ajungând poate și până la 700-800 de euro. Avem o ofertă de la un hotel de patru stele din Poiană, unde este aproape 900 de euro pachetul de 5 zile”, spune Romeo Roman.
Și la Păltiniș turiștii au început să-și facă rezervări, iar Luminița Drăghiciu, proprietara Pensiunii ,,Victoria” spune că de Revelion vor organiza în restaurantul pensiunii o petrecere pentru cei cazați acolo.
.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Romeo Roman , Grecia , Trans Europa , Valea Prahovei , Republica Dominicană , Daniela Dima , Happy Travel , Luminița Drăghiciu , Pentru Sibiu , Și Daniela Dima , concediu 2016 , unde merg sibienii in concediu , agentii de turism , Turcia Voința , Buylgaria
Vizualizari: 1166
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Aaa
Acum 1 oră
Panamera
Acum 1 oră
Feketecica
Acum 2 ore
Pol-Pot
Acum 2 ore
Asdfasdf