Premierul Dacian Cioloș a declarat joi seară că nu este mulțumit de cele 11 luni de guvernare, în sensul că, în opinia sa, se puteau face mai multe lucruri, transmite Agerpres.
"Nu mi-ș da notă. Dar nu sunt mulțumit în sensul că am fi putut face probabil mai multe lucruri. Am învățat multe lucruri pe parcurs însă cred că am mișcat, pe de altă parte, multe lucruri. Dar, nu știu, cred că mulțumiți sunt doar leneșii și ipocriții, dacă e să fiu cinstit. Eu cel puțin nu sunt mulțumit în sensul că tot timpul mă aștept să învăț din experiența trecutului și să fac lucrurile mai bune", a spus Cioloș la Realitatea TV.
În ceea ce privește numărul mare de miniștri care au părăsit Guvernul pe parcursul acestui an, Cioloș a spus că a fost "un an special" și "un guvern aparte".
"Numărul poate să fie foarte mare pentru un an de guvernare. Trebuie să recunoaștem lucrul acesta. A fost un an special pentru că a fost un guvern aparte. (...) Nu am avut o rezervă de cadre sau o rezervă de resurse umane. Am luat oameni care am crezut eu că pot să fie adaptați la o astfel de responsabilitate. Unii s-au adaptat mai bine, alții mai puțin bine", a spus premierul, adăugând că probabil și de la el se așteptau unii să dea mai mult decât a dat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Premierul Dacian Cioloş
Vizualizari: 1278
Ultimele comentarii
Acum 8 minute
Morvoveață
Acum 15 minute
Timotei Popovici
Acum 21 minute
Porr
Acum 25 minute
@
Acum 36 minute
Barosanu