”E bine că avem bani mulți, pentru că avem și proiecte mari pe care dorim să le demarăm. Dacă nu am fi avut această rezervă mare, niciun proiect mare, în afară de asfaltarea străzilor, nu l-am fi putut pune în practică. Această rezervă ne va ajuta și pentru noul teatru, și pentru centrul de conferințe, și pentru aqua-parcul mult hulit de unii, de alții lăudat”. Sunt cuvintele primarului Sibiului, Astrid Fodor, rostite la conferința prin care s-a anunțat repornirea proiectului unui nou spital – de construit împreună cu autoritățile județene – în zona Drumului Hoților. Banii ”mulți” la care face referire Astrid Fodor sunt cele vreo 30 de milioane de euro (din aproximările mele) pe care Sibiul le va avea ca excedent bugetar la finele acestui an.
Din punctul meu de vedere, acumularea de rezerve bugetare pentru astfel de proiecte mari este o politică locală cât se poate de corectă. Doar că, la Sibiu, aceste proiecte mari bat pasul pe loc. De mult timp.
Despre noul teatru și centrul de conferințe se vorbește de vreo șapte-opt ani. Se vorbește și atât. A fost demarat un PUZ pentru zona Pieței Unirii, PUZ care nu se mai termină și încă nu știm de ce. Până să vedem un nou teatru mai trebuie concursuri de arhitectură, SF-uri, licitații și abia apoi construire. Deci, trec vreo trei ani, cel puțin, până să vedem primul excavator mișunând zonă. Cel puțin trei ani.
Aqua-parcul. Discuție veche de opt ani. Foarte probabil să fie mulți care îl cer, dar pentru mine tot nu e clar dacă va fi aqua-parc sau ștrand. După cum se pare că nu e clar nici dacă va fi în Pădurea Dumbrava sau pe Poplăcii sau în Câmpșor. Nici aici nu avem SF, deși Primăria a prevăzut în bugetul pe anul în curs 40 de milioane de lei pentru construcții. Care, într-un scenariu optimist, mai repede de doi ani nu încep. Cel puțin doi ani.
Proiectul noului spital (despre care iarăși se discută de zece ani) tocmai a fost repornit cu un nou loc propus pentru construire. Aici chiar totul începe de la zero (în ce formă se vor asocia Primăria și CJ-ul, ce anume se dorește amenajat în noul spital, care sunt posibilele surse de finanțare?), deci mai devreme de trei -patru ani, nicio șansă să vedem vreo echipă de muncitori care să înceapă organizarea de șantier.
Concluzia: acum, Sibiul nu are nici un mare proiect în implementare (bine, ar fi cel al colectării selective, care nu e mare consumator de bani locali și cu toate acestea fiecare poate vedea cât de reușit a fost demarat și proiectul cablajului metropolitan, dar care e departe de a acoperi întreg orașul). Și nici studii clare nu avem, măcar. Iar pentru Sibiul care a fost Capitală culturală europeană și care se ambiționează să rămână în topul destinațiilor europene, discuția despre a asfalta străzile de pământ e un pic desuetă. Da, sunt lucrări necesare pe care orice administrație le face. Dar asfaltarea și întreținerea străzilor din cartiere nu reprezintă un ”mare proiect”, ci o activitate de zi cu zi în viața unei administrații. La fel cum ar trebui să fie normale activitățile de amplasare a coșurilor de gunoi, de amenajare a unui sens giratoriu sau de creare a unor noi locuri de joacă.
Deocamdată, banii mulți ai Sibiului se acumulează. Proiectele mari încă nici măcar pe hârtie nu sunt schițate, iar termenele de demarare a acestora se pot estima în ani. Ceea ce nu este tocmai compatibil cu un oraș care are ambiții europene.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: opinie , Astrid Fodor , Pădurea Dumbrava , comentariu , Primăriei Sibiu , Drumului Hoților , Pieței Unirii , Pentru Sibiu
Vizualizari: 1537
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Xxx
Acum 1 oră
Xxx
Acum 1 oră
Leonard
Acum 2 ore
Hermann Stadt
Acum 2 ore
Un cititor