Un Sibiu conectat la autostradă într-o regiune care să-i permită dezvoltarea, legi clare, mediu de afaceri sănătos, o structură administrativă descentralizată. Acestea sunt principalele idei cu care pleacă în competiția electorală candidații ALDE Sibiu la alegerile parlamentare din 11 decembrie.
Principalul obiectiv politic: dublarea scorului obținut la alegerile locale de către ALDE Sibiu și așezarea partidului pe un loc trei în județ după numărul de voturi. Pentru asta, sibienii trebuie să cunoască mesajul ALDE. ”Ne propunem o campanie curată, civilizată, fără atacuri la persoană. Nu vom răspunde la atacurile venite de la celelalte partide și chiar am văzut în ultimele zile că sunt politicieni care mai mult stau pe gard, să vadă în ograda vecinului, decât să-și aranjeze lucrurile în propria curte. Știm foarte bine că pe sibieni nu-i interesează un război între partide, ci o dezbatere de idei pe proiectele comunității. Ne vom prezenta în continuare proiectele și le vom susține după campanie”, a declarat președintele ALDE Sibiu, senatorul Ion Ariton.
Președintele executiv al organizației, Gabriel Gheorghe susține că e momentul ca oamenii normali să preia inițiativa și să transforme România într-o țară normală. Alegerile parlamentare e un punct de plecare în acest deziderat. ”E vremea să întoarcem privirea spre înainte și să lăsăm trecutul în trecut. Da, au fost greșeli. Da, au rămas goluri. Da, pe alocuri sistemul nu funcționează. Vreau să schimb ceva și poate ar fi prea mult dacă aș spune că vreau să schimb pentru țară, dar vreau să fac asta pentru țara în care cresc cei doi copii ai mei. Dacă gândim așa tot mai mulți, toți o să o ducem mai bine. Pentru că nu trăim în bule, viețile noastre sunt interconectate”, a spus Gabriel Gheorghe, candidatul ALDE pentru un loc în Senatul României.
La alegerile locale din vara acestui an, ALDE Sibiu a obținut 6.325 de voturi (3,99%). La alegerile generale liderii locali ai partidului se așteaptă la dublarea acestui scor electoral, iar la nivel național, ALDE să intre în Parlament și să fie forța politică decisivă pentru a forma o majoritate parlamentară.
LISTA ALDE SIBIU PENTRU ALEGERILE PARLAMENTARE
Senat
Gabriel Gheorghe – Jurist
Viorica Maria Macarie – Economist
Horia Silvestru – Inginer
Sorin Constantin Tomescu – Jurist
Gabriel Florea – Economist
Camera Deputaților
Ion Ariton – Economist
Sorin Gavrea – Jurist
Robert Paskuj – Analist Politic
Radu Ioan Graur – Inginer
Daniela Buta – Economist
Raluca Eugenia Șimon – Arhitect
Valentin Ristea – Silvicultor
Mihai Marin – Ofițer MAPN
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gabriel Gheorghe , Camera Deputatilor , Ion Ariton , Gabriel Florea , Mihai Marin , Robert Paskuj , Senatul României , Radu Ioan Graur , Valentin Ristea , targul de craciun sibiu , Daniela Buta , Raluca Eugenia Șimon , Sorin Constantin Tomescu , Sorin Gavrea , Viorica Maria Macarie , Horia Silvestru
Vizualizari: 1829
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
R
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
Newman
Acum 13 ore
C