Marți,
19.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

Doi tineri din Mediaș au tâlhărit o bătrână, după ce au spart vestiarul unei firme

Doi tineri din Mediaș au tâlhărit o bătrână, după ce au spart vestiarul unei firme

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș au deschis o anchetă în data de 13 noiembrie pentru a stabili identitatea a doi tineri care prin folosirea violenței ar fi deposedat o femeie de bani.

Polițiștii au fost informați telefonic că o femeie în vârstă de 76 de ani, domiciliată în municipiul Mediaș, a permis accesul în imobil a doi tineri care, prin folosirea violenței, i-ar fi sustras un portofel în care deținea 200 de lei și actul de identitate.

Angajații Biroului Investigații Criminale Sibiu, în baza datelor și informațiilor obținute, au identificat ieri un tânăr în vârstă de 16 ani, medieșean, bănuit de săvârșirea acestei fapte. În cadrul anchetei, minorul a recunoscut fapta, oferind informații și cu privire la cel de-al doilea bănuit, respectiv un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Mediaș.

”Totodată, în cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș au stabilit faptul că aceeași doi tineri sunt suspectați de săvârșirea unei alte fapte de furt, respectiv furtul în data de 12.11.2016 a unui portofel cu acte și bani din vestiarul unei societăți comerciale din Mediaș. Referitor la această faptă, partea vătămată și-a retras plângerea, motivând că și-a recuperat prejudiciul”, anunță IPJ Sibiu, într-un comunicat de presă.
Împotriva minorului de 16 ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile instanței cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

În continuare, polițiștii din Mediaș efectuează cercetări pentru localizarea și prinderea celui de-al doilea bănuit.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

e-manuela

Acum 8 ani

Buna! Nenea, haide-ti sa lasam frau liber imaginatiei, doriti? Cum ar fi "sunat" articolul daca l-ati fi intitulat "Doi tineri din Medias, au talharit vestiarul unei firme, dupa ce-au "spart" o baba"Nu credeti c-ar fi fost mai "bine"? Eu garantez c-ar fi fost mult mai multe comentarii, basca jde' like-uri...Si nici "informatia" n-ar fi fost "alterata!?
Raspunde

Alzara

Acum 8 ani

Tot proasta gramada ai ramas,rapandula!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus