Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu implementează în perioada până în decembrie 2016, prin Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, proiectul ”Gastronomia tradițională locală - valori reinterpretate prin tineri, pentru noi toți”.
Scopul proiectului este de a aduce specialiști, studenți, păstrători de tradiții mai aproape de publicul sibian pe tema gastronomiei tradiționale locale și contribuie prin acțiunile lui la conștientizarea impactului gastronomiei ca parte a patrimoniului imaterial asupra dezvoltării sustenabile a comunității.
Etape și activități ale proiectului:
- Lansarea proiectului în luna mai 2016 când au fost anunțați termenii de referință ai competiției studențești pentru proiecte de film, poster sau preparate gastronomice tradiționale și inovative.
- Echipe studențești împreună cu profesorii lor coordonatori s-au înscris cu proiecte care au fost evaluate pentru fezabilitatea lor.
- În luna iulie a fost organizat primul târg studențesc de produse gastronomice.
- Urmează o perioadă lungă (mai –noiembrie) în care echipele studențești s-au implicat în atelierele de creație și au beneficiat în cursul lunilor iunie și iulie de vizite de lucru în casele păstrătorilor de valori tradiționale din județul Sibiu. Astfel, echipele multidisciplinare au realizat filmări, fotografii și au învățat să culeagă rețete tradiționale de la păstrătorii de valori din cele cinci zone etno-geografice ale judeţului: Valea Secaşelor, Ţara Oltului, Valea Hârtibaciului, Mărginimea Sibiului şi Valea Târnavelor.
- S-au achiziționat materiale specifice spectacolelor gastronomice necesare de altfel organizării unui spațiu expozițional în care urmează să fie prezentate produsele studenților.
- În paralel are loc dezvoltarea paginii de internet a proiectului, paginii de facebook Construim împreună.
- Elemente de promovare precum posterul de promovare al proiectului, pliantul, bannerul, roll-up-ul sunt succesiv produse până în luna noiembrie
- Conferința finală a proiectului ”Principii și valori pentru viitorul gastronomiei culturale”, derulată în data de 18 noiembrie între orele 13-17 include în programul său rularea de film, expunere de postere precum și târgul studențesc pentru promovarea culturii gastronomice locale cu expunerea rezultatelor.
Valoare adăugată
Creșterea coeziunii dintre studenți în activități de studiu și de cercetare multidisciplinare și interdisciplinare. Conștientizarea în rândul studenților a valorilor de patrimoniu natural și construit care se întregește cu valorile patrimoniului imaterial pentru definirea identității locale a Sibiului și regiunilor acestuia. Conștientizarea importanței resurselor alimentare primare pentru definirea nevoilor reale ale comunităților locale pentru asigurarea pe termen lung a securității alimentare. Gastronomia este mai mult decât o disciplină științifică, este un mod de viață, este o valoare intrinsecă asociată cunoașterii tradiționale locale și poate fi accesată pentru nevoile curente fără a o pierde. Se definește astfel o cale nouă de comunicare dintre spațiul academic, tineri, comunitățile locale și autoritățile locale, conștientizându-se semnificația reflecției pe teme asociate valorilor de patrimoniu și moștenirea lăsată generațiilor peste 50 de ani.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Valea Hartibaciului , marginimea sibiului , ulbs , Industrie Alimentară , Lucian Blaga , Consiliul Județean , Ştiinţe Agricole , Țara Oltului , Valea Secașelor , Protecţia Mediului Sibiu , Valea Târnavelor , Proiectului Pilot
Vizualizari: 912
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
BB
Acum 7 ore
Sibian și eu
Acum 7 ore
AUR
Acum 7 ore
Kokos
Acum 7 ore
Kokos