Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

28 de sibieni s-au înscris deja să-și cumpere vechime pentru pensie

28 de sibieni s-au înscris deja să-și cumpere vechime pentru pensie

Începând cu data de 27 octombrie a intrat în vigoare Legea 186/2016 care permite celor care se gândesc să iasă la pensie posibilitatea de a achita retroactiv contribuția de asigurări sociale. Sau, mai clar, posibilitatea de a cumpăra vechime în muncă. Până ieri 28 de sibieni au semnat deja contracte și zece sibieni se interesează, în medie pe zi, de informații suplimentare la Casa Județeană de Pensii.

Cei mai puțin familiarizați trebuie să știe că în baza Legii 186/2016, poate încheia contract de asigurare socială, orice persoană, indiferent de cetăţenie, cu domiciliul sau reşedinţa în România, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

- nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială;

- nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, în perioada pentru care se solicită asigurarea, respectiv nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii;

- nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.

”Contractul de asigurare socială prevăzut de Legea nr. 186/2016 se încheie numai pentru perioade anterioare, pentru cel mult cinci ani anteriori încheierii contractului. Formularul de contract se completează la sediul casei teritoriale de pensii”, au explicat pentru Turnul Sfatului reprezentanții Casei Județene de Pensii Sibiu.
Important de știu este faptul că încheierea contractului de asigurare socială în temeiul prevederilor Legii nr. 186/2016 poate fi solicitată numai în perioada 27.10.2016 – 27.04.2017.

Până în prezent aceste prevederi au stârnit interesul unui număr însemnat de sibieni.

”Până la data de 16.11.2016 la Casa Judeţeană de Pensii Sibiu au fost încheiate 28 de contracte de asigurări sociale.  La Casa Judeţeană de Pensii Sibiu implementare decurge în condiţii normale, numărul mediu de persoane care solicită informaţii referitoare la Legea nr.186/2016 fiind de zece pe zi”, au declarat reprezentanții Casei de Pensii Sibiu.
Dacă sunteți interesați mai trebuie să știți că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială, este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător fiecărei luni din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public și nici mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi data de 27.04.2017.

Nu în ultimul rând, suma reprezentând contribuţie de asigurări sociale datorată se actualizează cu indicele de inflaţie, conform prevederilor art. 6 alin.(2) din Legea nr.186/2016, ori de câte ori se face plata contribuţiei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus