Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că persoanele care au obţinut titlul de doctor după 1 ianuarie 2010, adică după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, să primească sume compensatorii, aprobând, astfel, Recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului
„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis Recursul în interesul legii formulat de către Avocatul Poporului privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor: art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare precum şi art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 8 din Anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011”, transmite Avocatul Poporului, citat de news.ro
Decizia ICCJ va deveni obligatorie pentru toate instanţele de judecată după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei instanţei supreme.
În Recursul în interesul legii iniţiat în 22 iulie 2016, Avocatul Poporului a considerat că „persoanele care au obţinut titlul ştiinţific de doctor după 1 ianuarie 2010 sunt în aceeaşi situaţie juridică cu cei care l-au obţinut anterior anului 2010, criteriul temporal nejustificând lipsirea celor din a doua categorie de acordarea sporului de doctorat”. Reprezentanţii instituţiei Avocatului Poporului au susţinut în faţa instanţei că ar trebui înlăturate formele de discriminare dintre salariaţii care au titlul ştiinţific de doctor, aflaţi în aceleaşi condiţii de muncă, indiferent de momentul obţinerii lui.
foto news.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2550


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Tot eu
Acum 3 ore
Oprica
Acum 3 ore
Dan
Acum 3 ore
Rm
Acum 4 ore
Emil