Lichidatorii judiciari ai SC Tina SRL – firma la care este asociat Constantin Morar, fostul președinte al Consiliului Județean Sibiu – au decis să scadă la jumătate prețul de vânzare al hotelului cu peste 120 de camere, construit în vârful unui deal din satul Bradu (orașul Avrig).
Complexul are o suprafață construită desfășurată de 12.121,48 mp și este amplasat pe un teren de 8.6 ha din Bradu, ”pe o colină cu panoramă de 360 grade, la 400 m de DN1, ce leagă Sibiul de Brașov”, anunță Management Reorganizare Lichidare lasi S.P.R.L, lichidatorii judiciari ai SC Tina SRL. Aceștia au fixat următoarea licitație pentru vânzarea acestui complex pe data de 29 noiembrie. ”Complexul turistic este scos la vânzare prin licitație publică în data de 29.11.2016, ora 13.00, termenul limită de înscriere fiind 28.11.2016, ora 12.00, la prețul de 3.385.294,37 euro, fără TVA (15.283.250,00 lei, fără TVA)”, mai arată lichidatorii. Respectivul hotel a fost scos la vânzare pentru prima dată în iulie anul acesta, prețul de pornire inițial fiind de 30,56 de milioane de lei, fără TVA (6,85 de milioane de euro).
Finalizat în proporție de 70%
Structurat pe șase niveluri (demisol, parter, două etaje, două mansarde și punct de observare), hotelul este unul dintre cele mai mari construite în județul Sibiu, amprenta la sol fiind de 2.283 de mp. Potrivit lichidatorilor judiciari, gradul de finisare al construcției este diferit la fiecare nivel: demisolul este finalizat în proporție de 60%, parterul – 80-90%, etajele unu și doi sunt finalizate 100%, iar cele două mansarde au un procent de finalizare de 30%. În total, hotelul are 274 de locuri de cazare, dispuse în 126 de camere single, duble, garsoniere și apartamente cu suprafețe cuprinse între 18 și 70 de mp. Alte 24 de locuri de cazare sunt alocate personalului, iar circulația clienților pe verticală este asigurată de două lifturi panoramice.
Planurile inițiale: capelă pentru nunți, teatru de vară, tenis, golf
Potrivit planurilor inițiale (din 2007), hotelul ar fi trebuit finalizat parțial în decembrie 2012. Pentru a funcționa, organigrama propusă era de 120 de persoane. ”Echipa de top management urmează să fie compusă din profesioniști, iar restul staff-ului urmează să fie selectat din zona județului Sibiu și format în cadrul unității noastre, pe viitor dorindu-ne să devenim și hotel-școală pentru lanțul hotelier WindHam”, se arată într-o prezentare a societății care deține hotelul, prezentare realizată în 2007 și atașată planului de reorganizare din 2014. Aceeași prezentare arată că zona de Spa&Wellness urma să includă o plajă cu 120 de locuri pentru bazinul exterior. În interior, piscina de 8×24 de ml este prevăzută a avea și sistem de înot împotriva curentului. Complexul mai urma să aibă un vitamin bar cu 25 de locuri, saune umede și uscate și bazine cu apă sărată. În spatele hotelului, urma amenajată și o capelă pentru ceremonii religioase, dar și un teatru de vară, un teren de fotbal cu iarbă naturală la dimensiuni agreate de Federația română de fotbal, două terenuri de tenis cu zgură și un golf driving range (zonă de antremanent) cu 20 de poziții.
Simulare din planurile inițiale
De la Casa Moraru la Ramada Resort și, apoi, la faliment
Hotelul reprezintă o investiție demarată de Constantin Morar în 2007, prin firma deținută în cote egale cu fiul său – SC Tina SRL. Pornit sub numele Day’s Hotel Avrig, finanțarea proiectului a fost asigurată de Piraeus Bank, printr-un credit de 7,4 milioane de euro. Iar cum finanțatorul a solicitat afilierea hotelului la un lanț internațional, costurile de finalizare au crescut față de cele estimate inițial. În 2010, hotelul planificat de familia Morar a fost afiliat în baza unei francize lanțului internațional Day’s Hotel. Afilierea a fost realizată în baza unui contract semnat cu Trend Hospitality SRL, cei care reprezintă în România lanțul hotelier internațional Wyndham Hotel Group (care deține brandurile Howard Johnson, Ramada, Day’s Hotel, Day’s Inn, Dolce, Travelodge etc). Însă în urma unei vizite la Bradu, reprezentanții Wyndham au recomandat trecerea de la afilierea la Day’s Hotel la Ramada Resort.
Simulare din planurile inițiale
Afacerea, însă, nu a funcționat. În septembrie 2013, familia Morar a cerut intrarea în insolvență a SC Tina SRL, firma prin care a fost realizată atât investiția de la Bradu, cât și primul hotel construit în Sibiul postdecembrist – Casa Moraru (hotel de patru stele, construit în 1995 în apropierea parcului Sub Arini, renovat în 2006, închis acum). În cadrul procedurii de insolvență, tabelul definitiv al creanțelor a evidențiat datorii totale admise de instanță în sumă de 43,2 milioane de lei. Creanțele garantate sunt către Piraeus Bank (37,3 milioane de lei), Volksbank (preluată acum de Banca Transilvania – 1,9 milioane de lei) și, respectiv, către municipiul Sibiu – 33.200 de lei. Datorii chirografare relevante mai sunt cele către Arxikon Construction Company SRL (2,3 milioane de lei) și Piraeus Bank (1,2 mil. de lei).
”Hotelul din «vârful dealului» este al familiei mele!”
În august 2016, în urma publicării de către Turnul Sfatului a articolului despre scoaterea la vânzare a hotelului construit pe dealul de la ieșirea din Bradu către Avrig, comentariile publicate de către sibieni au determinat-o pe Raluca Morar să scrie un text despre istoria acelei clădiri. Raluca Morar este fiica lui Constantin Morar, fost președinte al Consiliului Județean Sibiu, care împreună cu fiul său, Costin Morar, au demarat investiția Ramada Resort Avrig, în 2007. ”Ar fi fost o investiție 100% românească, dar deja suntem atât de îndoctrinați încât nici asta nu ar mai fi contat pentru majoritatea dintre voi. Cele mai multe investiții cu capital majoritar românesc nu prea au șanse în țărișoara noastră minunată. Și ar fi fost un paradis de care multă lume s-ar fi bucurat, chiar dacă acum e simplu să aruncați cu noroi în arhitecții noștri și să fiți toți experți în design și arhitectură”, scria atunci Raluca Morar. Citește textul integral al Ralucăi Morar aici.
Simulări ale planurilor inițiale:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: faliment , Parcul Sub Arini , Banca Transilvania , licitatie , Turnul Sfatului , Consiliului Județean Sibiu , Constantin Morar , Raluca Morar , Casa Moraru , Pentru Sibiu , Piraeus Bank , Costin Morar , Howard Johnson , Serviciul Executare Silită Per , Ramada Resort Avrig , Trend Hospitality , Arxikon Construction Company , Bradul Ciobanului , Hotel Avrig , Wyndham Hotel Group , Management Reorganizare Lichid , Ralucăi Morar , hotelul de la Bradu
Vizualizari: 33879
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Cosmin
Acum 2 ore
Pastor marginas
Acum 2 ore
Pastor marginas
Acum 3 ore
BumBum
Acum 4 ore
Mioara