HCL 128/2015 nu trebuie să vă spună nimic dumneavoastră, celor mai mulți locuitori ai acestui oraș. Dar hotărârea Consiliului local Sibiu adoptată sub numărul 128 în 30 aprilie 2015 ar trebui să fie – cel puțin în această perioadă – recunoscută de fiecare consilier local și persoană din executivul înalt al Primăriei Sibiu.
Prin această hotărâre adoptată în unanimitate (deci și de o parte din cei care conduc acum orașul) s-a stabilit tot ceea ce înseamnă detaliu în colectarea selectivă în municipiul Sibiu. Tot. De la numărul fracțiilor în care trebuie împărțit gunoiul, la forma recipientele de colectare (deci inclusiv acele găuri de care se plâng acum unii) sau la numărul acestora raportat la suta de locuitori. De la frecvența colectării, la modul de calculare al prețului acesteia. (consultați hotărârea 128/2015 în format integral aici)
Și știți cum s-a ajuns la această hotărâre? De la un proiect care a fost transmis dinspre ADI Eco Sibiu înspre consultare și completare tuturor primarilor din localitățile unde acum e început proiectul colectării selective. Evident, de la nicio primărie proiectul nu s-a întors cu vreo observație. Chiar dacă – spre exemplu – din Cisnădie, Șelimbăr și Sibiu lipseau străzi incluse în proiect. Asta ca să fie absolut clar modul în care au citit acest proiect cei care ne conduc. Bine, toate aceste documentații au fost realizate de o firmă austriacă (a cărei muncă este extrem de contestată acum) pe baza unor date vechi, dar nimeni din primării nu a fost oprit de la a îndrepta eventualele erori.
Și a început colectarea selectivă de la 1 noiembrie. Sincer, e mai puțin haos decât mă așteptam să fie. Dar nereguli tot mai sunt și încă multe și supărătoare. Ei bine, ce fac săptămâna trecută aleșii Sibiului în aceste condiții? Propun o comisie. Și nu una care să rezolve, ci una care să monitorizeze. Și pe cine să monitorizeze: pe Soma SRL, firma care colectează deșeurile, și pe ADI Eco, asociația din care și Sibiul face parte. Și cine face această propunere? Gabriela Brunchea, consilier local care a candidat la un moment dat pentru funcția de primar. Aceeași Gabriela Brunchea care a fost președinte de ședință atunci când a fost adoptată HCL 128/2015.
Cine a dat girul înființării unei astfel de comisii? Primarul Astrid Fodor, cea care era primar interimar al orașului la momentul adoptării HCL 128/2015. Și care Astrid Fodor spunea la fiecare din întâlnirile cu cetățenii din primăvara anului 2015 că Sibiul e pregătit, ”dar ăștia de la județ (pe atunci era Cindrea președinte - n.r.) nu termină licitația”. Și se vede cât de pregătit este Sibiul (pornind de la necunoscutele amplasamente ale platformelor).
Dar știți ce e frumos? Că în toată semi-nebunia asta, sunt unii care chiar încearcă să ajute. Cum ar fi cei de la Soma, care au păcate – n-au terminat de distribuit recipientele la toate casele, nu își strunesc bine toți angajații, încât aceștia iau rezidualul la un loc cu biodegradabilul etc -, dar nu sar să arunce vina pe alții și muncesc. Muncesc în plus. Căci, dacă ar fi să se ia după regulile adoptate de cei care ne conduc prin ”celebra” HCL 128/2015, atunci în această perioadă și cu acest număr mic de recipiente de pe domeniul public, din zona de blocuri gunoaiele ar trebui ridicate doar o dată la trei zile (așa scrie în ce au votat aleșii noștri) și nu zilnic, ca acum.
Însă, de departe, cel mai frumos exemplu este dat tot de sibieni. Alții decât cei de la conducere. Mai precis, de o mână de oameni care s-au strâns în jurul Fundației Comunitare Sibiu și care, vineri seara, au creat un site: www.sibiulverde.ro. Timp de multe ore, 30 de tineri sibieni (IT-işti, designeri, avocaţi, profesori, elevi şi studenţi) au muncit voluntar pentru acest site care deja oferă mai multă informație decât au răspândit autoritățile în șase ani de când se lucrează la acest proiect. La acest proiect, Primăria nu a participat, ca să fie clar. Răzvan Pop, tânărul viceprimar în a cărui responsabilitate intră colectarea selectivă, a avut – evident – ceva mai important de făcut decât cei 30 de tineri care au decis să facă treabă în locul lui. Intrați pe site – e la început, dar promite să crească frumos – și vedeți ce au fost în stare să facă sibienii acestui oraș care nu caută vinovați și monitorizări atunci când trebuie făcut ceva.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: opinie , Razvan Pop , Astrid Fodor , Primăria Sibiu , Fundației Comunitare Sibiu , comentariu , Oamenii Deltei , colectare selectivă , Cetățenii Statelor Unite , elevii sibieni , Primăriei Sibiu , editorial , gunoi , Pentru Sibiu , Gabriela Brunchea , Adi Eco Sibiu , Aceeași Gabriela Brunchea , Primarul Astrid Fodor , Soma Salubrizare Sibiu
Vizualizari: 5737
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Carcotel
Acum 4 ore
Sapgari
Acum 4 ore
Carcotel
Acum 4 ore
Carcotel
Acum 4 ore
Ilie