„O joacă hazlie și utilă” declara în timpul repetițiilor Ada Milea despre spectacolul „Apolodor in Deutsch” a cărui premieră va avea loc la Teatrul Gong, miercuri, 30 noiembrie, de la ora 18. Acolo, cei mici sunt inivitați într-o aventură muzicală în jurul lumii pentru a-l cunoaște pe cel mai îndrăgit pinguin, Apolodor.
După Gellu Naum, sub direcția muzicală a Adei Milea, spectacolul-concert „Apolodor in Deutsch” este construit în limba germană, cu scurte intervenții în limba română pentru a păstra fluiditatea textelor și pentru a-i ajuta pe cei care nu înțeleg foarte bine limba germană să deslușească sensul poveștii recompuse pe scenă.
„O joacă hazlie și utilă, un concert în limba germană cu o micro-busolă română pentru orientarea celor care nu știu foarte bine germană”, spunea Ada Milea, în timpul repetițiilor despre spectacol.
Aventură muzicală în jurul lumii
Antrenant și plin de umor, spectacolul de la Sibiu îi invită pe cei mici într-o aventură muzicală în jurul lumii pentru a-l redescoperi pe Apolodor, unul dintre cei mai îndrăgiți pinguini din toate timpurile. Plecat de la circ în căutarea familiei și a prietenilor lui de la Polul Sud, Apolodor se dovedește un erou ce reușește să treacă peste toate obstacolele din calea sa în drumul plin de dor spre casă.
Premiera va marca, totodată, debutul lui Radu Brănici pe scena de la Sibiu.
„Pe Radu l-am împrumutat practic de la Teatrul German de Stat din Timișoara, unde am găsit un dialog generos și bun pentru care sunt recunoscător. Sunt sigur că acesta e începutul unei prietenii frumoase cu Secție Germană a Teatrului Gong din Sibiu”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.
Producția de la Sibiu este o adaptare după „Cartea cu Apolodor” a lui Gellu Naum, un text unic în cultura română, inventiv și valoros atât după criteriile poeziei mari, cât și după rigorile specifice literaturii celor mici. Construit după o idee a Adei Milea, adaptarea textului în limba germană poartă semnătura lui Eszter Tompa și este o creație colectivă a actorilor distribuiți în spectacol.
7 lei biletul
Acest spectacol este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani și are o durată de aproximativ 45 de minute. Accesul publicului la premieră se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului sau online prin eventim.ro. Prețul unui bilet este de 7 lei, tarif unic. Agenția de bilete a Teatrului „Gong” Sibiu este deschisă de miercuri până vineri între orele 11:00 - 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00, iar duminica între orele 10:00 și 14:00. Pentru biletele achiziționate online sau în rețeaua Eventim (Librăriile Humanitas, Magazinele Germanos, Orange și Vodafone) se percepe un comision de 10%.
Credit foto: Dragoș Dumitru
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Adrian Tibu , Ada Milea , Teatrul Gong , Adei Milea , Gellu Naum , Teatrului Gong , Pe Radu Ghizăşan , Magazinele Germanos , Dragoș Dumitru , Librăriile Humanitas , După Gellu Naum , Teatrul German , Eszter Tompa , Radu Brănici , Secție Germană , Polul Sud
Vizualizari: 1096
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Golanule
Acum 13 ore
FLOD
Acum 14 ore
Mita
Acum 14 ore
Fly
Acum 14 ore
ID