Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Festivalul ”Ioan Macrea” a început în fața a peste 1200 de spectatori. Programul de astăzi

Festivalul ”Ioan Macrea” a început în fața a peste 1200 de spectatori. Programul de astăzi

Peste 200 de dansatori au deschis cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea” în fața a peste 1.200 de spectatori. Prima seară din festival a fost dedicată aniversării a 25 de ani de activitate a Ansamblului Folcloric “Ceata Junilor” din Sibiu.

De-a lungul celor aproape cinci ore de spectacol, pe scenă au urcat 30 de interpreţi de muzică populară, membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul - Junii Sibiului”, cei mai mulţi dintre ei proveniţi din pepiniera de la „Ceata Junilor”, precum şi generaţii de ieri şi de astăzi ale Ansamblului “Ceata Junilor”.

Dat fiind faptul că tematica din acest an a festivalului este dedicată ceremonialului nupțial, cele două ansambluri au invitat publicul la o călătorie prin diferite zone al ţării pentru a cunoaşte obiceiul Împodobirii bradului de nuntă în Bihor, nunta specifică pescarilor din Dobrogea, împodobirea miresei în Banat şi petrecerea de după cununie din Sălaj. Diversitatea momentelor muzical-coregrafice și performanțele artistice și tehnice ale dansatorilor au fost recompensate prin ropote de aplauze de către publicul prezent. Pe tot parcursul serii, acompaniamentul muzical a fost asigurat de orchestra Ansamblului „Cindrelul - Junii Sibiului”.

Și pentru că a fost o seară a bucuriei și emoției, programul artistic a fost punctat de momente speciale: prezentarea familiilor care s-au întemeiat în sânul Ansamblului „Ceata Junilor”; revederi cu prieteni ce trăiesc în străinătate, cereri în căsătorie în direct; reuniuni de familii; dans între tată și fiică, ambii membri ai „Cetei Junilor”, prezența Ansamblului „Achna” Forest din Cipru, prieteni ai dansatorilor de la „Ceata Junilor”.

Programul Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea”:

* 30 noiembrie 2016, ora 18.00

- Ansamblul Profesionist „Banatul” – Timișoara

Liliana Laichici, Boban Constantinovici, Mihaela Petrovici, Carmen Popovici Dumbravă și Dumitru Teleagă

- Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” – Craiova, Niculina Stoican

- Ansamblul Artistic Profesionist „Mureșul” -  Târgu Mureș

Maria Sântean Faghiura, Dorina Grad, Dorina Oprea, Leontina Pop

-              Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului”

Camelia Cosma Stoiţă, Marcel Părău, Nelu Albu, Viorica Telcean, Sergiu Cipariu, Ioan Bocșa, Gheorghe Turda

În zilele de 29 și 30 noiembrie, intrarea se face doar pe bază de invitaţie, care s-au putut procura în prealabil.

* 1 decembrie 2016, ora 15.15

Spectacol extraordinar dedicat Zilei Naţionale a României

Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, dirijor Nicolae Botgros

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul  - Junii Sibiului”

Corala „Armonia” - Constanţa

Cristian Pomohaci, Constantin Enceanu, Nineta Popa, Daniel Rosalim, Alina Bîcă, Nicușor Iordan, Ovidiu Homorodean, Tudor Furdui Iancu, Cristian Fodor, Alina Pinca, Răzvan Năstăsescu, Izabela Tomiţa, Adrian Neamţu, Mariana Deac, Liliana Laichici, Mariana Anghel, Carmen Popovici Dumbravă, Gelu Voicu şi Grupul „Burnasul”, Sofia Vicoveanca, Veta Biriş, Nicolae Furdui Iancu

Intrarea la Spectacol extraordinar dedicat Zilei Naţionale a României este liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul în Sala Polivalentă „Transilvania” se face între orele 13.00 – 15.00.

Director festival: Silvia Macrea

Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus