Hoții din locuințe au găsit un nou mod de operare, mai ales în plin sezon turistic la Sibiu: închiriază apartamente în regim hotelier și lasă locul gol, în urma lor.
Potrivit reprezentanților IPJ Sibiu, cea mai mare greșeală pe care o pot face operatorii de turism, în această perioadă, este să nu le ceară cărțile de identitate celor pe care îi cazează. "Elementul comun al circumstanțelor săvârșirii furturilor este acela că proprietarii au închiriat apartamentele unor persoane necunoscute FĂRĂ A SOLICITA UN ACT DE IDENTITATE celor cărora le înmânau cheile locuințelor", spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter. Polițiștii le recomandă proprietarilor de apartamente închiriate să își supravegheze mai bine proprietățile. Potrivit acestora, "acțiunea infracțională poate fi descurajată sau chiar eliminată prin montarea unui sistem electronic de supraveghere video a perimetrului imobilului, despre a cărui existență se vor face mențiuni în mesajele publicitare privind oferta de închiriere".
Poliția din Sibiu a primit patru reclamații, săptămâna aceasta, de la persoane care au apartamente în regim hotelier și care au fost prădate. Persoanele ”cazate” în apartamente au făcut rezervări online, pe site-uri specializate, furturile producându-se în primele ore după primirea cheilor. Cu vârste cuprinse între 25-40 de ani, cu aspect plăcut, care inspiră încredere, s-au prezentat proprietarilor ca fiind cupluri interesate de petrecerea unui sejur prelungit în municipiul Sibiu. Au plecat repede din camere, luând cu ei și televizoare de ultimă generație, aparatură electrocasnică, lenjerii de pat, covoare, cuțite de bucătărie și chiar șorțuri pentru ospătari.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 5166
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Ron
Acum 7 ore
Mariana Deacu
Acum 7 ore
BittDanman
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul