Pentru cele mai sărace familii din Trainei, Crăciunul a venit mai devreme. Voluntarii clubului Rotaract Sibiu le-au oferit, ieri, alimente pentru a putea să își pregătească o masă caldă de sărbători. Totul a fost posibil în urma proiectului “Astăzi tu Dăruiești”, proiect prin care sibienii au donat alimente din coșul lor de cumpărături pentru a aduce zâmbete în casele celor nevoiași.
A devenit deja o tradiție ca în luna cadourilor, Clubul Rotaract Sibiu împreună cu Interact Club Sibiu să organizeze proiectul "Astazi tu Daruiesti", proiect prin care doresc sa aducă bucuria Crăciunului in sufletele celor nevoiasi. Sâmbătă, 17 decembrie, sibienii au fost invitați la Shopping City Sibiu să doneze un aliment din coșul lor, în coșul Rotaract. Alimentele strânse în urma campaniei s-au transformat în pachete care au ajuns la cele mai sărace familii dintr-un cătun uitat de lume.
Drumul până la Trainei, un cătun aflat în apropierea comunei Rășinari, județul Sibiu, se opreşte într-un vârf de pantă, pe care nu prea ai şanse s-o urci cu o maşină mică. Drumul nu a văzut pic de asfalt, iar peisajul sălbatic acoperit de zăpadă este de o frumusețe rară. În Trainei trăiasc mai puțin de 10 familii și câțiva copiii pe care membrii clubului Rotaract i-au prins la săniuș. Doar ei mai au puterea să zâmbească, părinții fiind prea împovărați de lupta cu sărăcia.
Prima oprire a voluntarilor a fost la o casă din capăt de deal. În fosta şcoală din satul de odinioară trăiește, de 12 ani, Lenuța Podariu. Aici a crescut nouă copii, trei dintre ei s-au căsătorit, și a mai rămas doar cu cei mai mici. Iliuță este mezinul, are 7 ani, și îmbrăcat subțire, cu pantalonii rupți în genunchi, spune că îi place la școală pentru că învață poezii. Bucuria i se citea pe chip când voluntarii au dus pachetele în casă, știind că, într-un fel, a venit și la el Moș Crăciun.
La câteva case distanță, o bătrânică împarte o cămăruța cu doi dintre nepoții ei. Abia se mai ține în baston, dar cei mici îi dau putere. Sunt vioi și harnici. Au dus în casă pachetele primite și și-au continuat temele, pentru ca mai apoi să meargă la săniuș.
Ultima oprire a membrilor Rotaract împreună cu viceprimarul comunei Rășinari, Adrian Iliuț, a fost la o altă familie cu posibilități financiare reduse, unde au lăsat restul pachetelor. Astăzi, drumul voluntarilor de a aduce o bucurie în sufletele celor nevoiași continuă la azilul de bătrâni din Slimnic.
Astăzi tu Dăruiești este organizat de Rotaract District 2241, proiect ce se derulează la nivel național încă din anul 2010, având ediții atât înaintea de Crăciun, cât și în apropierea Sărbătorilor Pascale. Anul acesta, editia de Crăciun, a avut loc în cinci locații din România, dintre care, și în Sibiu.
Tag-uri: Shopping City Sibiu , Moş Crăciun , Clubul Rotaract Sibiu , Sarbatorilor Pascale , Adrian Iliuț , Interact Club Sibiu , Lenuța Podariu , Rotaract District , În Trainei
Vizualizari: 1535
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Borat Sagdiyev
Acum 14 ore
Ricky
Acum 14 ore
Ricky
Acum 14 ore
Stop drujbelor
Acum 14 ore
Corina