Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Junii din Mărginimea Sibiului au jucat și colindat cum se făcea în urmă cu sute de ani

Junii din Mărginimea Sibiului au jucat și colindat cum se făcea în urmă cu sute de ani

Juni din peste 20 de sate din Mărginimea Sibiului s-au adunat astăzi în centrul orașului Săliște, unde au jucat și au colindat cum se făcea în urmă cu sute de ani. Împreună, cu mic cu mare, în văzul curioșilor, încearcă să ducă tradiția cetelor care se întâlneau și mergeau la colindat mai departe.

Cetele de Juni din Mărginimea Sibiului sunt vechi de sute de ani, iar tinerii necăsătoriți din sat sunt aleși să ducă mai departe tradițiile zonei. De la ora 12:00 feciorii și fetele au dansat și colindat în prezența a sute de oameni care au venit să-i vadă. Nici costumele populare nu au fost lăsate de-o parte, fiind prezentate cu mut drag.

junii-sibiului-3

Chiar dacă e prima dată când îi vede pe Juni, o femeie se declară încântată și fascinată de tot spectacolul pe care l-au făcut. Și un tânăr cuplu au venit să-i vadă.  „Am mai fost acum trei ani de zile și din nou am vrut să venim și astăzi, pentru că ni se pare un spectacol deosebit, unic și extraordinar de frumos”, spun cei doi.

junii-sibiului-2

Cetele de juni au plecat încă din Ajunul Crăciunului la colindat pentru a le ura consătenilor sănătate și spor în toate. Deși sunt tineri, nu le e rușine să se îmbrace în costum popular și, spun ei, rețelele de socializare îi ajută să ducă tradiția mai departe. „Prin rețelele de socializare putem să promovăm tradițiile și oamenii de peste tot pot să vadă cum este la noi”, a spus unul dintre juni. „Facem poze. Facem publicitate. Să vină oamenii la bal”, este de părere o tânără.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 3070

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus