Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, raportul asupra proiectului de lege prin care se elimină plata CASS pentru pensii, precum şi a impozitului pe venit, fiind adoptat un amendament al PSD prin care doar pensiile sub 2.000 de lei beneficiază de această prevedere.
Comisia de buget a aprobat, miercuri, raportul, într-o şedinţă rapidă în care preşedintele Ştefan Viorel, propus ministru al Finanţelor, a depus un amendament potrivit căruia doar pensiile mai mici de 2.000 de lei beneficiază de eliminarea impozitului pe venit de 16%, scrie news.ro.
Amendamentul a fost propus pentru reducerea poverii fiscale a acestei măsuri. Raportul a fost adoptat cu 17 voturi "pentru" şi 7 voturi "împotrivă", acestea din urmă aparţinând opoziţiei.
Legea va intra la votul final al plenului Camerei Deputaţilor joi, urmând ca apoi să meargă la preşedintele Iohannis pentru promulgare.
Conform Agerpres, un număr de 1.286.149 de persoane încasează venituri din pensii în cuantum mai mic de 2.000 lei. Astfel, din datele oficiale aflate în evidența Casei Naționale de Pensii Publice, în luna ianuarie 2017, persoanele care primesc pensii mai mici de 2.000 de lei au plătit lunar impozite de 62.173.206 lei, echivalentul a 53.4% din valoarea lunară totală a impozitului, în sumă de 116.515.131 lei. Ministerul Muncii precizează, totodată, că impozitul mediu lunar se situează la 48 de lei.
Camera Deputaţilor va fi convocată în sesiune extraordinară, joi, pentru a aproba proiectul Cristianei Anghel prin care se elimină impozitul de 16% pentru pensii, precum şi plata contribuţiilor de sănătate, proiect adoptat deja de Senat în septembrie.
Guvenul Cioloş nu a susţinut propunerea legislativă, din cauza impactului negativ asupra venitului bugetului de stat consolidat, estimat la 2,2 milioane de lei pentru anul 2017.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Camera Deputatilor , Camerei Deputaților , Casei Naționale , Ministerul Muncii , Cristianei Anghel , Pensii Publice , Guvenul Cioloş , Ştefan Viorel
Vizualizari: 1544
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Verzii?
Acum 2 ore
Un român
Acum 2 ore
Xman
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
Till Eulenspiegel