Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, îl acuză pe ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, că a antedatat ordinul de ministru prin care se permite numirea pe posturi a directorilor de şcoli care nu au promovat concursul sau care nu au participat la acesta. Ea a adăugat că va cere ca „vinovaţii să răspundă penal”. „Ilegalităţi în cascadă la Ministerul pesedizat al Educaţiei! (…) PSD trebuie să răspundă de ce Ministerul Educaţiei a transmis către toate inspectoratele nota nr. 24187 din 6.01.2017, în loc să trimită Ordinul de Ministru? Răspunsul este foarte simplu: vineri, 6 ianuarie 2017, nu a existat un Ordin de Ministru! La trei zile, după ce i-am avertizat de ilegalitate, au publicat un Ordin de Ministru antedatat! Aşadar, ministrul PSD a antedatat un act doar pentru a-şi ascunde sfidarea la adresa legii în vigoare. Autorităţile statului ar trebui să se autosesizeze, iar vinovaţii să răspundă penal”, a scris Raluca Turcan, marţi, pe Facebook, potrivit News.ro.
Acuzaţiile preşedintelui interimar al PNL vin după ce în Monitorul Oficial de luni, 9 ianuarie, a fost publicat ordinul de ministru prin care se permite numirea pe posturi a directorilor de şcoli care nu au promovat concursul sau care nu au participat la acesta. Ordinul este datat 6 ianuarie 2017, deşi atunci ar fi fost emisă doar o notă de către minister, care avea acelaşi conţinut cu ordinul publicat luni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Monitorul Oficial , Raluca Turcan , ministerul Educatiei , PNL , Ministrul Mediului , Pavel Năstase
Vizualizari: 1448
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Golanule
Acum 12 ore
FLOD
Acum 13 ore
Mita
Acum 13 ore
Fly
Acum 13 ore
ID