Iulian Rădulescu al II-lea a fost desemnat de către membrii Consiliului Coroanei drept noul "împărat al romilor de pretudindeni". El a fost "înscăunat" astăzi, înaintea înmormântării tatălui său, Iulian I.
Defect în loc de defunct
“Consiliul imperial a luat act de dorința defunctului Împăratul Iulian I ca succesorul tronului Imperial să fie prințul moștenitor Rădulescu Iulian al II-lea”, se arată într-un comunicat al Consiliului Imperial al Romilor. Cel care a redactat, însă, comunicatul a scris ”defect” în loc de ”defunct”. Și așa a fost transmis mai departe.
Încoronarea fiului celui decedat a avut loc cu jumătate de oră înaintea începerii slujbei de înmormântare. “Voi face tot posibilul să ajut comunitatea. Voi colabora cu cei doi regi, tot ceea ce vrem este binele comunității”, a spus noul “împărat” la înscăunare. Una dintre condițiile puse de Consiliul Imperial al Romilor, pentru a-l accepta ca și conducător al lor, a fost ca Iulian Rădulescu să locuiască de acum înainte în țară.
Iulian Rădulescu al II-lea este căsătorit cu Lucia, fiica lui Ioan Cioabă, și a locuit în Statele Unite ale Americii din 1984. Cei doi au împreună o fiică de 26 de ani. El mai are doi copii dintr-o căsătorie anterioară.

Un prosop de plajă cu drapelul Statelor Unite
După înscăunarea noului împărat, s-a trecut la înmormântarea lui Iulian Rădulescu. Slujba a fost oficiată de Dorin Cioabă, ”regele romilor de pretutindeni”. La funerarii a participat și Daniel Cioabă, cel care a primit titlul de ”regele romilor din România”. Cortegiul funerar l-a avut în frunte pe Dorin Cioabă. Sicriul lui Iulian Rădulescu a fost urcat pe un camion, care în parbriz are o fotografie din tinerețe a celui decedat, iar în spate - două picturi înfățișându-l pe Iulian drept rege încoronat cu sceptrul în mână. De-o parte și de alta a cabinei camionului au fost legate două steaguri: unul al Uniunii Europene, alături de care este legată o bandă cu tricolorul României, și unul al Statelor Unite ale Americii. Cel al SUA era, de fapt, un prosop de plajă.
Cortegiul funerar a inclus mult mai multe mașini decât oameni care mergeau în spatele sicriului. Polițiștii au dirijat circulația până la cimitir. Locul de veci al lui Iulian Rădulescu I este chiar vizavi de cel al lui Florin Cioabă. Pe drumul către cimitir, apropiații lui Iulian Rădulescu aruncau monede de argint în spatele camionului, monede culese de pe jos rapid, de fiecare dată, de doi băieți.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Uniunii Europene , Alba Iulia , Statele Unite , Dorin Cioabă , Florin Cioabă , Statelor Unite , Daniel Cioabă , Împăratul Iulian , Ioan Cioabă , Iulian Rădulescu , Consiliului Coroanei , Consiliului Imperial , Rădulescu Iulian , Consiliul Imperial , Multe Mercedes
Vizualizari: 9123
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Alex
Acum 4 ore
Tehnicile au limite in fata Adevarului
Acum 4 ore
Sibian
Acum 4 ore
Sibian
Acum 4 ore
Muresan