Deputatul ALDE Varujan Vosganian i-a adresat o scrisoare ministrului Finanţelor, cerându-i să facă o evaluare a impozitelor plătite de Klaus Iohannis pentru a se putea confirma declaraţia preşedintelui potrivit căreia şi-a cumpărat casele din banii obţinuţi prin meditaţii.
"În campania electorală, domnia sa a afirmat că din banii din meditaţii a cumpărat o serie de imobile. Am întrebat şi eu prieteni care sunt profesori renumiţi şi care dau meditaţii şi mi-au spus că este imposibil ca din veniturile din meditaţii să faci aşa ceva. (…) Am făcut o scrisoare, pentru că întrebările şi interpelările până la 1 februarie nu sunt luate în calcul, este vacanţă teoretic, către ministrul Finanţelor cu rugămintea să facă o evaluare a veniturilor şi impozitelor plătite de domnul Iohannis şi să ne confirme nu câţi bani a primit domnul Iohannis pentru că s-ar putea să nu fie permis de lege, dar măcar să ne confirme autenticitatea acestei afirmaţii", a declarat deputatul ALDE Varujan Vosganian, citat de Mediafax. "Noi ne bucurăm pentru această şansă, însă, cred că ar trebui ca aceste afirmaţii să fie verificate. În primul rând pentru că este vorba despre nişte venituri care sunt cuantificabile, în al doilea rând orice venit trebuie trecut într-o declaraţie de venituri şi trebuie să urmeze regimul fiscal legal", a mai spus el.
Deputatul ALDE s-a declarat surprins că nimeni, nici în timpul campaniei, nici ulterior, nu a încercat să vadă ce venituri a obţinut Klaus Iohannis din meditaţii şi cine sunt "copii nenumăraţi" pe care asta i-a meditat, dar şi care era prestigiul de profesor de fizică al actualui preşedinte "care cu siguranţă trebuia să depăşească graniţele judeţului ca să aibă atâţia elevi la meditaţii", potrivit lui Varujan Vosganian.
"Eu îmi doresc ca ANAF Sibiu să nu ne dea un răspuns aşa cum ne-au dat Guvernele succesive privind contractul Bechtel", a mai spus deputatul ALDE.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: klaus iohannis , Varujan Vosganian
Vizualizari: 2149
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Valentino Versace
Acum 13 ore
Cartea ne face bine..
Acum 14 ore
Emil
Acum 14 ore
Adrian
Acum 15 ore
Newman