Miercuri,
26.11.2025
Cer Senin
Acum
11°C

ACTUALIZARE Alocația de 35.000 de euro devine 1200 de lei. Banii încasați până acum vor fi restituiți

ACTUALIZARE Alocația de 35.000 de euro devine 1200 de lei. Banii încasați până acum vor fi restituiți

Actualizare:

Surse oficiale din cadrul ANAF au declarat pentru Turnul Sfatului că plata alocației nu a fost sistată, ci doar recalculată la o sumă mult mai mică decât cea anunțată inițial. Noua sumă se pare că va fi undeva în jurul valorii de 1200 de lei.

Pentru banii deja încasați se va trimite o decizie de impunere, beneficiarul fiind obligat să îi înapoieze. ”Nu am nimic, deocamdată, de declarat. Voi reveni în cursul săptămânii viitoare cu un comunicat pe acest subiect”, a declarat Liciniu Lupu, pentru Turnul Sfatului.

Știre inițială:

Cea mai mare indemnizaţie de creştere a copilului din România, de 35.000 de euro, a fost sistată, după ce reprezentanţii ANAF nu au regăsit, la control, suma pe care beneficiarul din Sibiu a declarat-o şi în baza căreia s-a realizat decizia de impunere.

Surse oficiale au declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că în urma controlului efectuat, veniturile declarate şi impozitate pentru 2015 nu s-au găsit la un control amănunţit al ANAF, motiv pentru care s-a emis o altă decizie de impunere.

În baza noii decizii, reprezentanţii Agenţiei de Prestaţii Sociale Sibiu au oprit de la plată indemnizaţia.

Potrivit surselor citate, beneficiarul celei mai mari indemnizaţii ar fi declarat că a avut venituri de peste 2,6 milioane lei, i s-a emis decizie de impunere pentru impozit şi a şi plătit, însă, în urma controlului ANAF, s-a descoperit că acesta ar fi înregistrat, de fapt, pierdere fiscală.

Aceleaşi surse au afirmat că beneficiarul indemnizaţiei a contestat în instanţă raportul de inspecţie fiscală al ANAF.

Dacă nu va reuşi să dovedească faptul că a încasat veniturile declarate, beneficiarul indemnizaţiei va fi nevoit să restituie banii primiţi din luna august până la momentul încetării, respectiv pe patru luni.

La începutul lunii septembrie anul trecut, cea mai mare indemnizaţie de creştere a copilului din România, de 35.000 de euro, a fost suspendată temporar, pentru efectuarea unor verificări ale veniturilor declarate de beneficiar, după care plata a fost efectuată.

Bărbatul care încasează cea mai mare indemnizaţie de creştere a copilului din România a depus cererea în luna iulie.

Citește și:

http://www.turnulsfatului.ro/2016/09/06/cea-mai-mare-indemnizatie-pentru-cresterea-copilului-cine-este-posesorul/

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

11 comentarii

SACUL CU BANI

Acum 8 ani

sokant! felicitari investigatorilor , asteptam recuperarile de pagupe TOTALE!
Raspunde

un sibian

Acum 8 ani

ce biiiiiiiineee!!! Acum sa deschida un dosar penal pentru fals in acte si tentativa de frauda!!
Raspunde

ovidiu

Acum 8 ani

Respectivul face parte dintr-o familie *** cu afaceri nu tocmai transparente. Frates-o ii mare sustinator al ordonantelor de gratiere si amnistia fiscala. Amnistia fiacala ii cam intereseaza si pe ei.
Raspunde

Cristi

Acum 8 ani

Adica Gratian sustine gratierea!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cineva

Acum 8 ani

Raspunde

Ion Ionescu

Acum 8 ani

Daca a gresit plăteste. Asta insa va stabili instanța. Daca insa a înselat statul, respectivul ajunge la puscarie pentru înșelăciune. Dar si asta tot instanța trebuie sa stabilească
Raspunde

Marius

Acum 8 ani

Asta înseamnă sa pui " Lupu" paznic la oi
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marian Valoare

Acum 8 ani

de ce sa castige mai mult ca noi restul?? era mai bine pe vremea lu Ceausescu nu sunt de acord cu cei care fac mai mult ca mine. (un Oltean, VL)
Raspunde

Părere

Acum 8 ani

În speranța că decizia de alocare nu a fost un blat al declarației de venituri/pierderi si ca banii nu erau destinați cu rea credință pt alte finanțări . Speram în elucidarea lor. Foarte interesant ar fi o evaluare a tuturor deciziilor pt astfel de venituri date în 27 de ani!!!!!!!
Raspunde

Daniel M

Acum 8 ani

Cat de bou cu crengi sa fii sa crezi ca poti fenta statul in halul asta?
Raspunde

Bondea Nicolae

Acum 8 ani

bou asta sa laudat la toata lumea in oras.Asa a ajuns sa fie luat in colimator ca altfel nici dracu nu il deranja.ce cretin
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus