Președintele Klaus Iohannis a trimis cele două scrisori prin care solicită camerelor Parlamentului avizul consultativ pentru un referendum pe tema grațierii și amnistiei.
Formula folosită de Cotroceni este "organizarea unui referendum național prin care poporul să-și exprime voința cu privire la următoarea problemă de interes național: Continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice".
Scrisoarea trimisă de șeful statului:
"Stimate Domnule Președinte al Senatului, Stimate Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
În temeiul dispozițiilor art. 90 din Constituția României și al dispozițiilor art. 2 și 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, intenționez să cer poporului să-și exprime, prin referendum, voința suverană cu privire la următoarea problemă de interes național:
Continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum național referitor la problema sus-menționată".
Parlamentul are 20 de zile pentru a se pronunța, dar avizul instituției este doar consultativ. Președintele poate organiza referendum și fără acordul parlamentarilor.
Citește mai multe despre condițiile în care se poate organiza referendumul:
http://www.turnulsfatului.ro/2017/01/23/cand-si-in-ce-conditii-poate-fi-organizat-referendumul/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Camerei Deputaților , klaus iohannis , Preşedintele Klaus Iohannis , referendum , Constituția României , amnistie , gratiere , Stimate Domnule Preşedinte Emi
Vizualizari: 1387
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ron
Acum 5 ore
Mariana Deacu
Acum 6 ore
BittDanman
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul