Febra reducerilor a mai trecut. Însă nu și pentru librăriile din Sibiu, care abia acum se pregătesc să ieftinească cele mai cerute titluri din ultima perioadă. Cărți care se vindeau cu 30 de lei, acum vor putea fi achiziționate cu mai puțin de 20 de lei. Irina Binder, autoarea trilogiei „Fluturi” se află printre autorii „calzi” ai lunii ianuarie, de data aceasta cu „Insomnii”. Aceasta va putea fi achiziționată cu 36 de lei în loc de 45 de lei.
Trei dintre librăriile importante din Sibiu, respectiv Humanitas, Habitus și Diverta își pun la punct ultimele detalii pentru a-i putea primi așa cum se cuvine pe cumpărători. Cu reduceri, promoții și cadouri „surpriză”.
20% reducere la toate titlurile de pe raft
În această seară, între orele 18:00-22:00, la librăria Humanitas se va serba „Noaptea cărților deschise”, care așteaptă iubitorii de carte cu o reducere de 20% la toate titlurile de pe raft. „Ca să scape de frigul de afară o să oferim un ceai cald din partea casei sau după preferință o cafea. Vom face asta pentru că frigul e mai greu de suportat. Reducerea de 20% se aplică la toate cărțile, indiferent că e vorba de noutăți din 2017 sau bestseller-uri din 2016. Reducerea se acordă la toate cărțile din librărie, mai puțin cele care sunt deja în promoție”, explică Bogdan Federea, coordonatorul Librăriei Humanitas din Sibiu.
Astfel, un atlas care costă 91 de lei, va putea fi achiziționat cu 73 de lei. „Insomnii”de Irina Binder se va vinde cu 36 de lei, în loc de 45. Librarii așteaptă să le treacă pragul cât mai multă lume în această seară. „Printre cele mai vândute cărți din această seară ne așteptăm să fie ultima carte a lui Schmitt, Noaptea de foc, care acum costă 27 de lei, Insomnii de Irina Binder. Și Lucian Boia o să vândă, iar cărțile lui sunt sub 20 de lei”, adaugă Bogdan Federeac. Chiar dacă reducerea se va acorda doar în intervalul orar 18:00-22:00, cumpărătorii și-au făcut prezența încă de dimineață. „Sunt oameni care au venit deja cu liste de acasă și mi-au spus să le pun de-o parte câteva titluri. Le e teamă să nu se vândă. 20% este o reducere consistentă”, spune Maria Moga, de la librăria Humanitas.
„Cadouri gata ambalate”
Chiar dacă reducerile vor începe doar de săptămâna viitoare, la Librăria Diverta din Piața Mare, cei care vor să facă un cadou gata împachetat pot profita de programul „Blind date with good boch”. Un ambalaj cochet cu un mic mesaj orientativ sunt singurele lucruri pe care poți să le vezi. Nu vei știi numele cărții până când nu o vei deschide. Acestea pleacă de la 25 de lei și pot ajunge până la 55 de lei „În perioada sărbătorilor de iarnă au mers foarte bine. Sunt niște cadouri gata ambalate”, spune Florian Mărginean, directorul magazinului.
La Librăria Habitus din Piața Mică, pe lângă cărțile reduse la 10 lei, mai sunt și cele ce beneficiază de 25 % reducere. Acestea se schimbă constant, iar cu 30 de lei poți să-ți achiziționezi un titlu „bun”. Aici intră și „Stoner”de John Williams, un titlu pe care îl recomandă librarii. „Cărțile de copii au mers foarte bine. În ultimul timp se caută tot mai mult cărțile de povești”, spune librarul de la Habitus. Cele mai multe sunt ilustrate și fie prezintă doar o poveste, fie mai multe. De exemplu „Privighetoarea și împăratul” este 24 de lei, „Oul de dragon” 25 de lei, iar o antologie de texte cum este „Cele mai frumoase povești ilustrate” de H. C. Andersen costă 72 de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Librăria Diverta , Piata Mare , Piața Mică , Maria Moga , John Williams , Irina Binder , Florian Mărginean , Librăriei Humanitas , Și Lucian Boia , Bogdan Federeac , La Librăria Habitus
Vizualizari: 2166
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Ron
Acum 9 ore
Mariana Deacu
Acum 9 ore
BittDanman
Acum 9 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 9 ore
Gheo Poplaceanul