Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Primarii PSD din Sibiu, despre ordonanțele care stârnesc proteste: ce e atâta grabă? Să le discute și să le treacă prin Parlament!

Primarii PSD din Sibiu, despre ordonanțele care stârnesc proteste: ce e atâta grabă? Să le discute și să le treacă prin Parlament!

În timp ce actualii guvernanți joacă rolul surzilor în povestea dezbaterilor publice pe temele tot de ei ”urgent” ridicate – ordonanțele referitoare la grațiere și modificarea codurilor penale – și în timp ce liderii organizației județene a PSD Sibiu fug la propriu de a-și asuma orice declarație, am cerut părerea primilor ”soldați” de partid: primarii. Atât primari cu state vechi, cât și oameni recent aleși în fruntea localităților din județ par a avea același mesaj: subiectele ordonanțelor care au încins societatea românească sunt teme de discuții care trebuie purtate public, cu timp. Și nu adoptate sub forma unor ordonanțe de urgență, ci dezbătute în Parlament.

 

Ioan Dragoman este primarul orașului Agnita, fiind la al doilea mandat. Social-democratul a comentat pentru Turnul Sfatului ambele ordonanțe care au pus pe jar societatea românească. ”Dacă ar fi să vă spun sincer, e un subiect pe care nu ar trebui să îl comentez. Administrația locală nu are legătură cu grațierea și alte probleme de genul acesta. Acesta este un aspect. Al doilea: graba cu care se vrea să se treacă prin ordonanțe nu am înțeles-o și nu pot să o înțeleg. Asta din simplul motiv că nu am putut avea o discuție cu deputații și senatorii noștri, deoarece starea mea de sănătate nu mi-a permis. Mie mi se pare normal să se discute o astfel de situație, dar printr-un proiect de lege. Cu o dezbatere în Parlament: motive cred că sunt și pro și contra și ar trebui dezbătute în mod public. Dacă și Iohannis spune că o grațiere ar fi o parte din soluția de rezolvare a problemei…”, a comentat Ioan Dragoman, scurt, subiectul grațierilor.

 

”Modificările Codului penal, când eu nu pot asigura un venit decent?”

 

De cealaltă parte, însă, modificarea Codului penal și a codurilor de procedură penală influențează și situația din administrația locală prin prisma efectelor asupra funcționarilor publici. Și aici, primarul Ioan Dragoman arată că problemele reale sunt altele. Și sunt generate tot de guvernanții care – indiferent de culoarea politică – s-au perindat pe la conducerea țării. ”Mai bine s-ar uita guvernanții peste Legea funcționarilor publici. Acea lege, care s-a vrut inițial una care protejează funcționarul, eu zic că a avut efectul invers: i-a dat în cap funcționarului public. Și nu e doar părerea mea. Vă dau un simplu exemplu: ce spune legea aceea despre dreptul de a avea un salariu decent? Sau ce spune acea lege despre nediscriminarea funcționarilor publici care lucrează în diferite instituții ale statului? Pot compara salariul unui funcționar public din administrația locală cu cel din Ministerul Finanțelor sau din Ministerul Justiției? Căci tot funcționari sunt. Mă refer la un grefier, de exemplu. Poate fi salariul acestuia comparat cu salariul unui funcționar public din primărie? Cum îl protejează acea lege, pentru ca funcționarul să fie unitar apărat în țara aceasta, indiferent de instituția în care lucrează? A făcut vreun guvern de până acum ceva în privința acestei legi? Eu vă întreb. Și atunci, mă interesează pe mine să comentez modificările Codului penal, când, de fapt, eu nu pot să îi asigur lui un venit decent unui funcționar public?”, spune Ioan Dragoman.

Primarul celei mai importante localități de pe Valea Hârtibaciului insistă pe faptul că una din adevăratele probleme ale funcționarilor din administrația locală este nivelul de salarizare. Problemă cu atât mai mare, cu cât fonduri pentru o recompensă mai corectă ar fi. ”Eu cred că aș fi mai degrabă un lider de sindicat al funcționarului publici, decât un șef de administrație. Când lucrezi cu acei oameni zi de zi, vezi care sunt problemele. Noi vrem performanță, dar noi ca primari suntem legați la mâini și la picioare tot prin legile date de guvernanții noștri, indiferent de culoarea politică. Nu ai cum să îi plătești funcționarului o oră suplimentară, un 2% - nu, o primă – nu, un stimulent – nu… cum mai poți în aceste condiții să ceri performanță? La un moment dat, Ponta propunea să se stabilească un nivel al salariilor pe localități în funcție de numărul de locutori, iar primarul, mai apoi, să hotărască: din fondul acela de salarii poți avea 100 de angajați sau 50. Dar fă treaba și dă-le salarii. Și să rămână la dispoziția primarului posibilitatea de a recompensa oamenii care chiar lucrează. Dar, așa… pe teme de genul acesta, ce să mai discutăm?”, încheie Ioan Dragoman.

 

”Aici au greșit”

 

Unul din cei mai vechi primari ai județului este Mihail Lienerth, social-democratul care administrează comuna Vurpăr de mai bine de 20 de ani. ”Părerea mea este că astfel de modificări legislative sunt oportune, numai că trebuie altfel făcut. Nu prin ordonanță, ci prin lege, discutată în Parlament. Aici au greșit, că nu era asta treaba primordială care trebuia rezolvată. E o problemă cu închisorile, că stau mulți nevinovați cum stau. Dar trebuia găsită altă modalitate, nu aceasta”.

Referitor la modificările aduse codurilor penale, primarul Mihail Lienerth consideră, de asemenea, că discuțiile trebuie purtate în Parlament. ”Sunt și cazuri în care acum se profită de mărturii mincinoase, din cauza cărora mulți au intrat la necaz. Cred că trebuie făcute și aici unele modificări, dar discutate”.

Însă un primar ”proaspăt” al PSD este Claudiu Predescu, cel ales să administreze din vara anului trecut Ocna Sibiului. ”Eu cred că astfel de modificări sunt necesare, dar trebuie trecute prin Parlament. Și fără grabă, nu așa, la urgență. Aceasta este părerea mea personală. Ar fi trebuit mai mult dezbătute, mai mult aduse la cunoștința opiniei publice. Grațieri s-au mai făcut, s-au mai dat, au fost în regulă, nu s-a supărat nimeni. Asta este părerea mea”.

Pe tema abuzului în serviciu pus pe seama funcționarilor publici, primarul Predescu arată că este un subiect care, de asemenea, trebuie discutat, căci în acest moment pot apărea disfuncțiuni în administrația locală. Cuvântul cheie pe care nu se ferește Predescu să îl folosească și pe tema acestui subiect rămâne ”dezbaterea”. ”Trăim, așa, tot timpul sub o presiune nevăzută: să nu cumva să fac o greșeală, fapt ce ne face mai timizi în a lua anumite decizii. Am lucra mai bine dacă am ști că putem lua decizii un pic mai lejer. Dar asta nu înseamnă să facem ce vrem, să încălcăm legea. Nu, sub nicio formă. Ne-am dori mai multă libertate, ca să zic așa, în luarea deciziilor”.

 

”Timizii”

 

Nu toți primarii pe care am încercat să îi contactăm au și răspuns la telefon. Și nu toți cei care au răspuns, totuși, au și oferit o poziție tranșantă. Spre exemplu, Nicolae Basarabă, primar al Tălmaciu din partea PSD, aflat la primul mandat, a evitat a-și expune punctul de vedere. ”Este o părere interpretabilă, fiecare om o înțelege cum dorește. Eu la telefon nu dau nicio lămurire… mă scuzați”. Grigorie Gherghel, primarul din Bruiu, este de asemenea reticent. ”Drept să vă spun, nu sunt așa băgat în politică. Sunt la primul mandat, nu am idei despre așa ceva și nu mă bag”. În fine, am încercat să aflăm și părerea unui primar înscris în celălalt partid aflat la guvernare, ALDE. A răspuns Ioan Aldea, primarul comunei Ațel. ”Despre ordonanțe? Bune, ce să zic… dar haideți că nu pot vorbi acum, căci sunt la vânătoare. Eventual povestim mai încolo”.

Notă: Dintr-o greșeală de redactare, în forma inițială a articolului, declarația primarului comunei Ațel, Ioan Aldea, a apărut ca fiind atribuită primarului comunei Roșia, Ioan David. Ne cerem scuze pentru eroarea produsă.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Barna Liviu

Acum 7 ani

Simplul fapt ca ai de-a face cu politica actuala, indiferent de ce partid vorbim, e o rusine. Daca ai bun simt, candidezi indepedent; poate vei spune ca n-ai sprijin de la centru pentru investitii. In acest caz, da un telefon primarului din comuna Pestera jud Constanta si vezi el cum se-a reusit cu-n buget de mizerie sa realizeze acele lucruri?
Raspunde

apostol

Acum 7 ani

Fiecare pasare piere pe pliscul ei.
Raspunde

ciupanezuss Sibiu

Acum 7 ani

Articolul asta miroase a măgarii marca puiu Suditu via puiu bota.Rusine....după 2 0 de ani de politica mici acum nu stiti cetrebuie sa faceti.Ati distrus organizația PSD Sibiu cu atitudinea voastră perfida si nesimtita.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus