Echipa din Sibiu a reuşit o victorie importantă în deplasarea pe care a făcut-o ieri, împotriva celor de la BC SCM Timişoara. Victoria echipei a venit în ultimele secunde ale meciului, graţie unei aruncări de două puncte a lui Kevin Hardy.
După meciul câştigat aseară, formaţia din Sibiu a urcat pe locul trei al clasamentului Ligii Naţionale de Baschet Masculin.
Partida a fost una strânsă, cele două echipe fiind despărţite de doar un singur punct. Astfel, BC SCM Timişoara – BC CSU Sibiu s-a încheiat 72-73 (20-23, 16-17, 26-14, 10-19).
„Am început meciul foarte bine. A fost o partidă în care am încercat să ne pregătim pentru Cupa României și am început cu doi români în teren: Popescu și Paliciuc. Datorită unei apărări foarte bune, am reușit să conducem chiar și la 14 puncte, însă apoi, timp de patru minute nu am marcat decât 4 puncte și le-am dat șansa celor de la Timișoara să revină. În repriza a doua a fost exact invers. Timișoara a fost cea care a început foarte bine, au condus cu 12 puncte, dar, ca și noi, nu au putut menține același ritm, iar în sfertul al 4-lea, tot datorită apărării bune, am revenit. Timișoara este o echipă foarte bună, foarte echilibrată și, cu siguranță, va pune multe probleme echipelor cu care se va duela pentru primele locuri”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul echipei.Principalii marcatori ai formaţiei sibiene au fost Bogdan Popescu cu 23 de puncte, Marcel Davis cu 12 puncte şi Kevin Hardy cu 11 puncte.
Următorul meci al celor de la BC CSU Sibiu se va disputa marți, 14 februarie, de la ora 20:30, cu U-Banca Transilvania Cluj Napoca, în cadrul turneului Superbet Final Eight Cupa României, găzduit la Sala Transilvania.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sala Transilvania , Bulevardul Victoriei , Ligii Naţionale , Dan Fleseriu , meci , Banca Transilvania Cluj Napoca , Bogdan Popescu , BC CSU Sibiu , Baschetbalistul Octavian Popa , Echipa Națională , Cupa Romaniei , Marcel Davis , Baschet Masculin , Kevin Hardy , Superbet Final Eight Cupa Româ
Vizualizari: 1300


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
O
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Claudiu
Acum 3 ore
CA