Cei care au ieșit în stradă să protesteze împotriva deciziilor Guvernului Grindeanu se consideră, în cea mai mare parte, învinși. Au reușit împiedicarea intrării în vigoare a ordonanțelor, însă nu au deblocat starea de nesimțire națională a aleșilor. I-au trezit, dar nu i-au învins.
Guvernul Grindeanu și-a pierdut autoritatea și credibilitatea pe care, teoretic, le avea. Nu a câștigat decât câteva luni în plus, timp prețios pentru a pune în practică mult citatul program de guvernare.
PSD a pierdut câteva procente, tot demarajul cu care a plecat la guvernare și bruma de încredere de care se bucura în rândul românilor neutri. A dat senzația că a câștigat pe final, la fel ca și guvernul, în fața protestatarilor. Dar este ca un boxer mândru că a rămas în picioare după gongul final. Stă cu mâinile ridicate în semn de victorie. Într-o atmosferă de huiduială generală, continuă să râdă știrb și tâmp.
A pierdut România, pentru că a dat un semn de slăbiciune. Oamenii nu ies în stradă de bucurie, decât de revelion și datorită sportului. Acum au ieșit de supărare și nu a fost un semnal tocmai bun.
Dar românii au câștigat însutit, dând dovadă că aici mai există suficient elan pentru dreptate. Europenii s-au simțit aproape de un popor care iese în stradă pentru a clama principii, nu bani.
Mulți români au pierdut mult timp căutând argumente juridice, chichițe legislative, justificări și lozinci acide, dar în același timp spirituale, ironice. S-au transformat în copoi juridici, căutând cu lupa portițe prin tenebrele Monitorului Oficial. Dar s-au regăsit unii cu alții, uniți într-un ideal comun. O țară curată, cinstită, cu oameni bine intenționați și bucuroși de viață. Atât de simplu.
Au fost părinți care și-au pierdut fiii și fiicele. Dar au fost și mulți străini care s-au simțit ca în familie.
A pierdut întreaga clasă politică. A demonstrat că e paralelă cu voința omului de jos. Dar a câștigat o nouă orientare. Binecuvântarea unui viitor pus pe alte coordonate.
Per total, am câștigat mai mult decât am pierdut. Fiecare dintre noi, indiferent de tabăra în care ne-am aflat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Monitorului Oficial , comentariu , Guvernului Grindeanu , editorial , proteste , Guvernul Grindeanu
Vizualizari: 1892
Ultimele comentarii
Acum 33 minute
Ion Iliescu (RIP)
Acum 52 minute
Sa mori tu ?!
Acum 1 oră
Ion
Acum 1 oră
@ioan
Acum 1 oră
Emil